Sport

Dinamo vrea să scape din nou de retrogradare la „masa verde”. Iuliu Mureșan: „Un format cu 18 echipe ar fi mult mai rentabil”

Dinamo încearcă să evite din nou retrogradarea la „masa verde”. Un format cu 18 echipe din sezonul viitor ar fi singurul scenariu salvator pentru „câini”.
19.01.2022 | 10:09
Dinamo vrea sa scape din nou de retrogradare la masa verde Iuliu Muresan Un format cu 18 echipe ar fi mult mai rentabil
Iuliu Mureșan susține un format cu 18 echipe în sezonul viitor. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Prin vocea directorului executiv, Iuliu Mureșan, Dinamo militează pentru modificarea formatului Casa Pariurilor Ligii 1, astfel încât în sezonul viitor să se alinieze la start 18 echipe în loc de 16, cum se întâmplă acum. Decizia ar face în așa fel încât „alb-roșii” să evite din nou retrogradarea la „masa verde”, cu ajutorul Federației.

Dinamo speră să se salveze încă o dată la „masa verde”

Ce ştiu şi ce pot spune e că FRF a angajat o firmă olandeză, care a făcut multe simulări şi studii asupra formatului Cupei României şi campionatului şi firma olandeză a spus că un format cu 18 echipe ar fi mult mai rentabil şi mai aproape de adevăr la o ţară precum România. Decizia e la Federaţie”, a declarat oficialul grupării din Ștefan cel Mare, la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT

Nu este, însă, pentru prima dată când această ipoteză apare în spațiul public. Chiar în pragul sărbătorilor de iarnă, Mirel Rădoi dezvăluia în direct la TV planul mai-marilor de la Casa Fotbalului de a reveni la un sistem cu 18 echipe, caz în care Dinamo s-ar salva indiferent dacă la finalul actualei stagiuni ar ocupa un loc retrogradabil.

„Indiferent ce se va întâmpla cu Dinamo, Dinamo nu va retrograda. Adică şi dacă va retrograda sportiv, sunt sigur, din informaţiile pe care le am, că vor fi 18 echipe. Eu nu cred că LPF, FRF, cât şi televiziunile… Ca un brand atât de puternic să retrogradeze”, spunea fostul selecționer al României, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Alb-roșii au mai scăpat o dată de retrogradare la „masa verde”

În sezonul 2020-2021, alb-roșii – pregătiți pe atunci de Gheorghe Mulțescu – au reușit să evite retrogradarea deși se aflau pe o poziție care i-ar fi trimis automat la „matineu”, grație apariției a două locuri în plus. Chindia Târgovişte a evoluat în barajul de menţinere în primul eșalon, în timp ce Dinamo nu a mai trebuit nici măcar să-și dispute meciurile restante.

Pe 14 decembrie 2021, FANATIK dezvăluia în exclusivitate modificările pe care FRF le va face, începând cu sezonul 2022-2023, în procesul de obținere a licenței. Mai precis, pentru a nu avea nicio emoție cu privire la prezența pe prima scenă a fotbalului românesc, echipele vor fi nevoite să obțină cel puțin 75 de puncte.

ADVERTISEMENT

În caz contrar, vor avea o penalitate financiară de 100.000 de lei și vor fi puse în situația de a semna un acord cu FRF prin care își iau obligația ca, într-un an, să îndeplinească targetul (dacă vor înregistra un punctaj cuprins între 60 și 75) sau nu vor primi licența (dacă nu vor obține măcar 60 de puncte).

Sistemul de licențiere pentru Liga 1. Întregul regulament a fost dezbătut și aprobat astăzi. Ar fi câteva modificări. Procedura de licențiere va începe mai devreme, pe 21 martie.

ADVERTISEMENT

Facem această modificare pentru a extinde perioada de verificare și revizuire și pentru a avea timp de corecții. Termenul pe care îl avem la TAS va rămâne nemodificat”, a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu, după ultima ședință a Comitetului Executiv din 2021.

Dinamo – care ocupă penultima poziție în clasament, cu 12 puncte, la o lungime în fața „lanternei roșii”, Academica Clinceni – va avea parte de o misiune dificilă în prima etapă din 2022, pe terenul celor de la FC Argeș. Partida este programată vineri, 21 ianuarie, la ora 20:00.

ADVERTISEMENT