Dinamo e pe val în acest sezon, iar jucătorii lui Zeljko Kopic au pierdut un singur meci împotriva lui CFR Cluj, după ce au deschis scorul în Gruia. Evoluția echipei dă însă mari speranțe pentru viitor.
Dinamo a reușit să se califice în play-off doar de două ori de când s-a trecut la acest sistem în anul 2015. De atunci, clubul a trecut prin cea mai dificilă perioadă din istorie: o insolvență, o retrogradare la baraj, un baraj de promovare și încă un meci de baraj pentru menținerea în SuperLiga.
Cu toate acestea, echipa lui Zeljko Kopic pare în acest sezon parcă renăscută din propria cenușă, iar pretențiile sunt cu totul altfel în acest sezon, mai ales că banii nu sunt o problemă, iar Dinamo se pregătește să iasă și din insolvență.
În acest moment, înainte de etapa a 10-a, Dinamo are al doilea cel mai bun atac din SuperLiga după CFR Cluj. „Alb-roșii” au 15 puncte și se află la punct de locul doi ocupat de Oțelul Galați și 6 puncte de liderul Universitatea Cluj.
Ultima oară când „câinii reușeau să termine pe podium în SuperLiga a fost în sezonul 2015-2016, când Dinamo termina sezonul regulat pe locul doi, la trei puncte de Astra Giurgiu, care avea să câștige și titlul. Dinamo avea să termine în play-off abia pe locul al patrulea, peste rivala FCSB însă, care era pe locul 5.
Acea clasare le-a oferit dinamoviștilor și ultima participare în cupele europene, în mandatul lui Cosmin Contra. Dinamo era eliminată de Athletic Bilbao după 1-1 pe Național Arena, după ce câinii au deschis scorul. Avea să fie 3-0 pentru spanioli în returul din turul trei preliminar al Europa League.
Ultima tresărire de orgoliu a „câinilor” a fost în sezonul 2016-2017, sub comanda lui Mircea Rednic. Dinamo reușea să termine pe locul 4 sezonul regulat și să intre în play-off, unde a fost pe podium în ultimele 6 etape și a încheiat pe locul trei. De atunci, Dinamo s-a zbătut în mediocritate.
Dinamo a jucat pentru prima oară în play-out în sezonul 2017-2018, când a terminat sezonul regulat pe locul 8, la egalitate cu FC Botoșani și Poli Iași, care a prins inextremis ultimul loc de play-off.
„Câinii” nu au reușit niciodată să se apropie de podium pe tot parcursul campionatului. În final, Dinamo avea să încheie campionatul pe locul 7, după ce a câștigat la pas play-out-ul.
Sezonul 2018-2019 nu a schimbat prea mult situația la Dinamo, care a mers tot în play-out după ce a încheiat turul și returul pe locul 9, poziție pe care a terminat și la finalul sezonului.
Sezonul 2019-2020 aduce un loc 8 pentru Dinamo, iar „câinii” nu au reușit în nicio etapă să se apropie de podium. Tot pe locul 8 avea să termine și play-out-ul, la egalitate de puncte cu locul 10, ocupat de Sepsi.
Sezonul 2020-2021 le aduce fanilor dinamoviști multe amintiri neplăcute. Dinamo intra în insolvență pentru a doua oară în istorie după dezastrul lăsat de Pablo Cortacero și se salva de la retrogradare, după ce s-a clasat pe locul al 12-lea, în condițiile în care sezonul regulat l-a încheiat pe locul 13.
Sezonul 2021-2022 adâncește criza la Dinamo: clasare pe locul 14 în sezonul regulat, în condițiile în care „câinii” au fost aproape mereu pe penultimul loc. Dinamo a reușit să prindă barajul mai degrabă profitând de degringolada de la Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni, ambele cu probleme mari financiare.
Acest lucru s-a văzut în cele din urmă în „dubla” cu Universitatea Cluj, care i-a trimis pe cei de la Dinamo în Liga 2 după 1-1 în Ștefan cel Mare și 2-0 pe „Cluj Arena”.
Sezonul 2022-2023 a fost un sezon de reconstrucție pentru Dinamo. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă a profitat de faptul că unele echipe nu aveau drept de promovare și au prins barajul. „Câinii” reușeau să elimine surprinzător pe FC Argeș, după 8-5 la general.
Sezonul 2023-2024 a lăsat Dinamo însă în același punct. Dinamo se afla pe locul 14 la finalul returului, iar venirea lui Zeljko Kopic nu părea că a schimbat mare lucru. Cu toate acestea, Dinamo reușește să termine cu un punct peste Voluntari și să meargă la baraj, unde i-au eliminat pe cei de la Csikszereda, scor 2-0, 0-0.
Prin urmare, Dinamo reușește să revină pe podium în SuperLiga după o pauză de 7 ani. Rămâne de văzut dacă Zeljko Kopic va reuși să mențină echipa pe linie și „alb-roșii” vor reveni din nou în play-off: „E prematur să vorbim acum. Vrem să aducem doar jucători de calitate pe care să îi formăm în spiritul lui Dinamo. Nu vrem să mai repetăm greșelile din trecut.
Ne dorim ca anul acesta să ne batem pentru un loc în play-off, dar putem accepta și un loc 7 sau 8. Ediția 2025-2026 să fim în play-off și tot ce este de la locul 5 în sus consider că ar fi o performanță. În ediția 2026-2027 vrem să terminăm în primele trei, iar în 2028 să fim supărati dacă nu caștigăm campionatul”, declara Andrei Nicolescu despre obiectivul echipei.
Chiar dacă Dinamo va reuși să se califice în play-off este important de precizat că nu vor putea participa în cupele europene, în condițiile în care clubul se află în continuare în insolvență și are interdicție de la FIFA și UEFA.