Sport

Dinamo s-a reunit pentru noul sezon! Ce spune Xavi Pascual despre visul unei calificări în Final Four alături de “dulăi”

Dinamo s-a reunit pentru noul sezon. "Dulăii" au planuri mari în această stagiune, obiectivul fiind acela de a se califica în fazele eliminatorii din Champions League. Cinci jucători au lipsit motivat.
21.07.2022 | 16:45
Dinamo sa reunit pentru noul sezon Ce spune Xavi Pascual despre visul unei calificari in Final Four alaturi de dulai
Dinamo s-a reunit. Sursa: Facebook CS Dinamo
ADVERTISEMENT

Dinamo a câştigat eventul în sezonul trecut la handbal şi are planuri mari pentru stagiunea viitoare. “Dulăii” vor să iasă din grupa din Champions League şi să ajungă în fazele eliminatorii ale competiţiei.

Dinamo s-a reunit pentru noul sezon! Cinci handbalişti au lipsit motivat

Echipa condusă de Xavi Pascual s-a reunit joi. Buna dispoziţie a predominat la prima şedinţă de pregătire, unde a avut loc şi “proba cântarului”. Au fost prezenţi 18 handbalişti şi au lipsit motivat cinci jucători.

ADVERTISEMENT

Lazar Kukic, Andrii Akimenko, Stanislav Kasparek, Joao Pedro da Silva şi Alexandru Bucătaru au fost şi ei prezenţi, dintre noile achiziţii doar Ali Zein şi Viachaslau Bokhan au lipsit. În următoarele zile urmează şi cei doi să se alăture lotului.

Mamdouh Shebib, Khalifa Ghedbane şi Călin Dedu sunt ceilalţi jucători care nu au fost prezenţi la reunire. Zein, Shebib şi Ghedbane au participat la campionatele Africii alături de echipele naţionale, în timp ce Călin Dedu este la naţionala U-20.

ADVERTISEMENT
Xavi Pascual îşi îmbrăţişează elevii
Xavi Pascual îşi îmbrăţişează elevii

Xavi Pascual: “Eu vreau să câştig Champions League. Nu pot să spun că e imposibil, în sport nimic nu este imposibil”

Xavi Pascual a fost întrebat despre visul de a ajunge în Final Four alături de Dinamo, dar a îndemnat la calm: “Final Four în Champions League… Nu spun că este imposibil, dar este foarte foarte dificil. Eu vreau să câştig Champions League. Nu pot să spun că e imposibil, în sport nimic nu este imposibil”, a spus tehnicianul.

Valentin Ghionea a declarat că obiectivul pentru sezonul viitor este calificarea din grupa de Champions League, una mai accesibilă în acest an decât în stagiunea precedentă:

ADVERTISEMENT

”Grupa din Liga Campionilor este complicată. Știm cu toții că toate echipele sunt puternice. La prima vedere pare accesibilă să ne calificăm, comparativ cu ce am avut anul trecut.

În realitate, nu este chiar așa. Sunt echipe cu bugete mari, cu jucători foarte buni și va trebui să muncim, să arătăm pe teren că merităm să trecem în faza următoare”, a spus Ghionea.

ADVERTISEMENT
“Dulăii” au început deja alergările

Dinamo, grupă mai accesibilă în Liga Campionilor

Dinamo este în grupa de Champions League alături de PSG, Magdeburg, GOG Gudme, Porto, Veszprem, Wisla Plock şi Zagreb. Liga Naţională începe în finalul lunii august, în timp ce prima etapă din Liga Campionilor se dispută pe 14-15 septembrie.

Xavi Pascual, alături de Cedric Sorhaindo
Xavi Pascual, alături de Cedric Sorhaindo
  • 6 titluri consecutive de campioană are Dinamo
  • 7 transferuri au bifat “dulăii” în în această perioadă de mercato
ADVERTISEMENT