Fanatik Show

DINAMO. ”Ne batem pentru podium. Poate la LOCUL 2!”

DINAMO. Contestat după primele evoluţii la echipa din Ştefan cel Mare, Traian Marc a devenit acum unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo. Evoluţiile sale au fost din ce în ce mai bune, iar...
15.12.2014 | 00:01
DINAMO Ne batem pentru podium Poate la LOCUL 2

DINAMO. Contestat după primele evoluţii la echipa din Ştefan cel Mare, Traian Marc a devenit acum unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo. Evoluţiile sale au fost din ce în ce mai bune, iar lovitura de imagine avea s-o dea în sferturile Cupei Ligii, cînd aportul său a fost decisiv la meciul cu Universitatea Cluj: a apărat două penalty-uri de departajare, iar pe durata meciului a închis, practic, poarta cîinilor! Traian Marc a explicat, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, cum a reuşit să fie numărul unu al meciului, ce se întîmplă la Dinamo şi cum vede viitorul echipei.

Salut, Traian! Ai fost comparat de Danciu cu Duckadam! 

– Eeeiii, nu mă pot compara eu cu Duckadam. Este o mare diferenţă, eu mi-am făcut doar datoria, am ajutat echipa să se califice, să meargă mai departe spre cîştigarea unui trofeu. Cupa Ligii nu ne-a fost trasată în obiectiv, dar noi vrem să o cîştigăm.

Dialogul cu Lazăr: ”Tu ne scoţi azi!”

Cum a decurs discuţia cu Lazăr, înainte de meci? El a spus că a vorbit cu tine şi ţi-a dat încredere, ţi-a spus că tu vei fi cheia meciului.

– Dialogul s-a purtat cu două zile înainte de meci. I-am spus că în acest campionat Dinamo a fost penalizată cu patru penalty-uri şi n-am apărat nici unul. La două m-am dus pe minge, cu Viitorul şi cu CFR, dar execuţiile au fost bune şi nu am avut şansă. Atunci mi-a zis ”tu ne scoţi cu Universitatea Cluj”. Apoi, înaintea meciului, mi-a amintit despre ce am vorbit. ”Tu ne scoţi azi”, mi-a spus. Din fericire, aşa a fost.

Discuţia a avut un rezultat fericit pentru voi. Cum e la 11 metri, ca portar? Intuiţie, noroc, pregătire?

– De toate. Ca portar, urmăreşti jucătorul, poziţia corpului, mai ştii despre el cum execută. E şi pregătire la antrenamente, mă refer strict la aceste lovituri. Şi, fără îndoială, trebuie neapărat să ai şi şansă, noroc. De asta îţi spuneam că am primit patru goluri din patru penalty-uri, la două m-am dus pe minge, dar n-am avut şansă!

Se poate spune că trăieşti apogeul carierei tale?

Da, sigur. Este apogeul carierei. În ultima perioadă am simţit că pot da mai mult decît înainte. În retur, o să vedeţi o altă Dinamo, o echipă care se va bate pentru podium şi sigur va ajunge pe podium. Poate chiar locul al doilea.

”Titlul, în campionatul viitor!”

Nu e cam mult pentru Dinamo, care e în insolvenţă, se zbate pe la mijlocul clasamentului?

Nu, pentru că tot fotbalul românesc trece printr-o situaţie financiară mai grea. Sînt probleme peste tot. La noi se încearcă multe, salariile sînt la zi, iar, din cîte am înţeles, în prima jumătate a anului viitor se va ieşi din insolvenţă.

Păi fără bani, proiectul New Dinamo mai poate fi realizat. Şi cum crezi că vor veni, în condiţiile astea, vremurile ca Dinamo să se bată la titlu?

– E greu, dar nu văd de ce nu poate să dea roade. Cu o mai multă implicare din partea noastră pe teren, cu devotament, cu mai mult curaj! Să ştii că nu mai sînt vremurile cînd salariile erau de 15.000-20.000 de euro pe lună. Şi îţi spun, erau nejustificate în cea mai mare parte. În afară de jucătorii de la echipele care participau în Champions League. Dar să continui cu traseul lui Dinamo, eu cred că acest campionat îl putem termina pe locul al doilea, iar pe următorul chiar să-l cîştigăm!

DINAMO. ”Patronul nu ne promite marea cu sarea!”

Pe Negoiţă îl vedeţi pe la stadion, vine să vă vorbească?

– Da, de multe ori. Ne încurajează, ne spune că pînă la urmă Dinamo va ieşi din această criză. Nu ne promite marea cu sarea, dar e implicat. Acum, rămîne de văzut. Dacă depunem cu toţii eforturi, atunci Dinamo va redeveni echipa care să vorbească doar despre titluri, cupe… Trofee, în general.

Cariera ţi-o închei la Dinamo?

– Asta chiar nu pot să ştiu. De-abia mi-am început cariera la Dinamo. Sper să rămîn cît mai mult aici, dar nu ştiu ce va fi. Sînt încă tînăr, am 31 de ani.

Este fiul fostului tenismen Traian Marcu

George Stanca a dezvăluit, la FANATIK SHOW de pe Look TV, că eroul lui Dinamo cu Universitatea Cluj este fiul fostului tenismen Traian Marcu, cel care a jucat în Cupa Davis alături de Ilie Năstase şi de Ion Ţiriac. Stanca a mai spus că, de fapt, numele adevărat este Mark, dar comuniştii nu au acceptat izul occidental şi i l-au românizat în Marcu.

300 de mii de euro este cota de piaţă a portarului dinamovist, conform transfermarkt

500 Ron BONUS, 5 runde gratuite + 15 dupa prima depunere doar la cazinoul Unibet!

Tags: