Fotbal intern

Dinamo, şanse minime să prindă un loc de play-off până la finalul anului! FC Botoşani sau Gaz Metan Mediaş pot spulbera visul “câinilor” + programul pentru ultimele şase etape

13.12.2019 | 23:04
Dinamo sanse minime sa prinda un loc de playoff pana la finalul anului FC Botosani sau Gaz Metan Medias pot spulbera visul cainilor  programul pentru ultimele sase etape
ADVERTISEMENT

Dinamo are şanse minime să prindă un loc de play-off până la finalul anului 2020. “Câinii” au fost învinşi de Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-2, iar FC Botoşani sau Gaz Metan Mediaş, contracandidate la locul şase în clasament, se pot distanţa după meciurile pe care le vor juca sâmbătă.

Dinamo poate termina anul pe loc de play-off doar printr-o minune

După înfrângerea cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Dinamo rămâne pe locul 8, cu 28 de puncte, două mai puţin decât FC Botoşani, formaţie care ocupă în prezent poziţia a şasea. Moldovenii vor juca sâmbătă, de la ora 13:00, cu Academica Clinceni, iar în cazul unei victorii s-ar distanţa la cinci puncte. În etapa următoare, Dinamo se va duela, în deplasare, cu FC Botoşani.

ADVERTISEMENT

Pe lângă FC Botoşani, Dinamo poate pierde contactul şi cu Gaz Metan Mediaş, echipa de pe locul şapte şi care are un avans de un punct. Ardelenii joacă sâmbătă, de la ora 15:00, cu Poli Iaşi, iar o victorie a medieşenilor ar mări ecartul între echipa lui Edi Iordănescu şi “câini”.

Program de foc pentru FC Botoşani, Gaz Metan Mediaş şi Dinamo în lupta pentru play-off

În ultimele cinci etape din sezonul regulat, Dinamo va avea meciuri directe cu FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş, contracandidatele pentru locul şase. În plus, “câinii” mai au două meciuri foarte grele, cu Astra Giurgiu şi FCSB, avantajul fiind că ambele vor fi pe terenul formaţiei lui Dusan Uhrin.

ADVERTISEMENT

FC Botoşani este uşor avantajată de program şi va avea meciuri mai uşoare faţă de Dinamo. Moldovenii se vor duela cu Academica Clinceni, Dinamo, Chindia Târgovişte, Hermannstadt, Sepsi Sfântu Gheorghe şi Poli Iaşi.

Gaz Metan Mediaş are un program greu pe finalul sezonului regulat şi va juca, printre altele, cu Viitorul, U Craiova şi CFR Cluj. Două dintre aceste partide, contra echipelor lui Gică Hagi şi Dan Petrescu, vor fi jucate de ardeleni pe teren propriu.

ADVERTISEMENT
  • etapa a 21-a: Dinamo – Sepsi 1-2 / Academica Clinceni – FC Botoşani / Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş
  • etapa a 22-a (19-22 decembrie): FC Botoşani – Dinamo / Gaz Metan Mediaş – Viitorul
  • etapa a 23-a (31 ianuarie-3 februarie): U Craiova – Gaz Metan Mediaş / Dinamo – Astra / Chindia – FC Botoşani
  • etapa a 24-a (8 februarie): FC Botoşani – Hermannstadt / FC Voluntari – Dinamo / Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj
  • etapa a 25-a (15 februarie): Academica Clinceni – Gaz Metan Mediaş / Dinamo – FCSB / Sepsi – FC Botoşani
  • etapa a 26-a (22 februarie): FC Botoşani – Poli Iaşi / Gaz Metan Mediaş – Dinamo 

Dinamo a fost 16 minute pe loc de play-off

Dinamo a condus-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, după ce Dan Nistor a deschis scorul în minutul 60. “Câinii” au urcat pe locul şase în clasamentul live, însă au fost readuşi cu picioarele pe pământ rapid.

ADVERTISEMENT

După eliminarea lui Dan Nistor, Dinamo nu s-a mai regăsit, iar Goran Karanovic a reuşit o dublă (minutele 76 şi 78). Formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare s-a reîntors pe locul opt, iar lucrurile pot sta rău dacă FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş se vor impune în meciurile de sâmbătă.

ADVERTISEMENT
Tags: