Fotbal intern

Dinamo și-a convins fanii cu trei victorii consecutive. Câte bilete s-au vândut pentru partida cu Hermannstadt

05.05.2021 | 22:47
Dinamo sia convins fanii cu trei victorii consecutive Cate bilete sau vandut pentru partida cu Hermannstadt
Fanii lui Dinamo strâng bani pentru a acoperi cheltuielile curente ale clubului. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Dinamo a învins la Iași, scor 2-1, și a reușit să ajungă în zona verde a clasamentului din play-out, cel puțin pentru moment. Cele trei victorii consecutive obținute de trupa condusă de Dusan Uhrin a restabilit încrederea fanilor în favoriții lor.

Încântați de ultimele evoluții ale “roș-albilor”, fanii dinamoviști sunt gata să continue susținerea financiară a clubului. Au fost vândute 24.000 de bilete virtuale pentru partida din următoarea rundă, cu Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

Dinamo – Hermannstadt se joacă duminică, 8 mai, de la ora 20:30, în etapa a șaptea din faza play-out a Ligii 1. Un eventual succes ar ajuta enorm formația din Ștefan cel Mare în lupta pentru evitarea retrogradării. Practic, echipa lui Dusan Uhrin și-ar asigura că prinde măcar unul dintre locurile care duc la baraj.

Peluza Cătălin Hîldan îi mobilizează pe fanii lui Dinamo: “Fiecare leu, fiecare bilet cumpărat contează enorm de mult”

“DINAMO SE RIDICĂ PRIN SUPORTERI! 24.000 de bilete vândute! Ne apropiem de jumătate de Arenă. Săptămâna Mare, Paștele, Săptămâna Luminată… 9 puncte adunate. Și încă nu s-a încheiat această săptămână în care suntem ocrotiți.

ADVERTISEMENT

Nu aveau cum să rămână fără răsplătire atâtea eforturi ale suporterilor! Sperăm și ne rugăm pentru încă 3 puncte sâmbătă și putem fi mai liniștiți. Vom putea aborda returul din Cupă cu multă încredere. Sunt puncte adunate cu trudă și cu lacrimi de emoție și durere, care s-au transformat în lacrimi de bucurie.

Pentru tot ce facem avem nevoie de bani. Pentru salarii, pentru prime, pentru cheltuielile curente. Și fiecare leu, fiecare bilet cumpărat contează enorm de mult”, a fost mesajul postat pe Facebook de fanii din Peluza Cătălin Hîldan.

ADVERTISEMENT

Sezonul lui Dinamo poate fi unul reușit până la urmă. Se poate salva de la retrogradare și să câștige Cupa României

După victoria obținută la Iași, prin golurile marcate de Sorescu și Morsay, Dinamo a urcat pe locul 5 între echipele din play-out, cu 24 de puncte. Locurile 9 și 10 retrogradează direct, iar 7 și 8 merg la baraj.

Dinamo mai are de jucat trei partide în acest sezon de Liga 1. Va înfrunta Hermannstadt, pe propriul teren, apoi pe FC Argeș în deplasare și pe Chindia pe propriul teren.

ADVERTISEMENT

Dinamo are șansa de a-și salva sezonul și cu un trofeu. Este în semifinalele Cupei României, dar trebuie să întoarcă rezultatul din partida tur cu Astra, 0-1. Returul se joacă pe 11 mai, de la 20:15.

ADVERTISEMENT