Dinamo se întărește pe plan ofensiv. Zeljko Kopic se va putea baza în noul sezon pe un nou atacant. Este vorba despre vârful ucrainean Vadym Kyrychenko (19 ani). Fotbalistul a fost prezentat oficial de „câinii roșii” prin intermediul rețelelor de socializare.
Vadym Kyrychenko a jucat în ultimele 3 sezoane pentru UTA Arad, însă nu a prins nici măcar un meci pentru echipa de seniori. El a evoluat la juniori și nu și-a prelungit înțelegerea cu formația arădeană.
Dinamo, de ceva vreme bună deja, caută jucători tineri de potențial, pe care să îi crească pentru a-i vinde ulterior. Vadym Kyrychenko este cel mai recent nume care a ajuns în Ștefan cel Mare. Ucraineanul a fost adus liber de contract.
„Bine ai venit, Vadym Kyrychenko! Atacantul ucrainean, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani, până la data de 30.06.2029.
Vadym sosește din postura de jucător liber de contract, iar ultima dată a evoluat la echipele de tineret ale celor de la UTA Arad.
Mult succes, Vadym, și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo!”, au scris reprezentanții clubului Dinamo pe contul oficial de Facebook.
Atacantul și-a început cariera în țara natală, la Mykolaiv, și a ajuns în România în sezonul 2022/2023, la UTA. Arădenii l-au împrumutat în ligile inferioare, la Pecica, acolo unde a avut evoluții bune. El a decis să nu accepte un nou contract.
Conform Digi Sport, Vadym Kyrychenko a stat în probe la Dinamo încă de la începutul lunii iunie, iar Zeljko Kopic a fost convins să îl păstreze în lot. Ba mai mult, oamenii din stafful bucureștenilor văd în el un mare talent. El se va bate pentru un loc de titular cu Perica sau Abdallah.