Fotbal intern

Dinamo şi U Cluj, împreună împotriva marilor rivali. Galerii duble la derby-urile cu Rapid şi CFR

07.11.2019 | 11:28
Dinamo si U Cluj impreuna impotriva marilor rivali Galerii duble la derbyurile cu Rapid si CFR
Suporterii echipei Dinamo Bucureşti la un meci jucat de favoriţi cu FCSB. "Câinii" şi U Cluj, împreună împotriva rivalilor Rapid şi CFR. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Suporterii formaţiei Dinamo Bucureşti se mobilizează pentru weekendul care urmează, iar ultraşii din PCH şi cei de la U Cluj vor fi împreună împotriva marilor rivali. Galeriile celor două formaţii se unesc pentru a îi înfrunta pe susţinătorii Rapidului şi cei ai CFR-ului.

Dinamo şi U Cluj, împreună împotriva marilor rivali

Ultraşii din Peluza Cătălin Hîldan şi-au făcut porgramul pentru 8 şi 9 noiembrie. Astfel, aceştia vor merge sâmbătă la meciul de handbal masculin dintre Dinamo şi Baia Mare, de la ora 11.00, iar duminică programul este mai încărcat. Suporterii formaţiei din Ştefan cel Mare vor merge de la 12.00 la stadionul din Regie pentru a-şi uni forţele cu cei de la U Cluj împotriva Rapidului.

ADVERTISEMENT

Apoi, de la ora 19.00, vor schimba stadioanele şi vor reveni în Ştefan cel Mare pentru a-i susţine pe elevii lui Dusan Uhrin la meciul disputat în etapa a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1 cu CFR Cluj. “Câinii” vor încerca să bifeze o victorie în faţa campioanei României, toate acestea după ce au adunat o singură reuşită pe teren propriu în ultimii 10 ani.

Mesajul postat de PCH pe pagina de Facebook

“Câinilor din viaţa reală, urmează un weekend frumos! Pregătiţi-vă!
SÂMBĂTĂ
– ora 11:00, sala Dinamo: DINAMO – Baia Mare
DUMINICĂ
– ora 12.00, stadion Regie: Rapid – U Cluj
– ora 19.00, stadion Dinamo: DINAMO – CFR Cluj
Fără scuze, MOBILIZAREA!”, este mesajul postat de PCH (Peluza Cătălin Hîldan) pe pagina de Facebook.

ADVERTISEMENT
  • 12 este locul ocupat de U Cluj după 14 meciuri jucate în sezonul 2019 – 2020 din Liga 2
  • 20 de puncte a adunat Dinamo din 15 meciuri jucate în ediţia 2019 – 2020 din Liga 2

Meciul dintre Dinamo şi CFR Cluj va fi transmis de Telekom Sport, Look TV şi Digi Sport, duminică, 9 noiembrie, de la ora 19.00, în etapa a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020. Toate fazele importante de la duelul din Ştefan cel Mare vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.