Fotbal intern

Dinamo continuă tradiția victoriilor de Paște împotriva Viitorului! “Câinii” speră să iasă din zona periculoasă

03.05.2021 | 08:41
Dinamo continua traditia victoriilor de Paste impotriva Viitorului Cainii spera sa iasa din zona periculoasa
ADVERTISEMENT

Dinamo și Viitorul au mai jucat în ziua de Paște în 2017, când Dinamo a reușit să se impună cu 2-1 în Ștefan cel Mare.


UPDATE, 3 mai ora 08:41 / Dinamo a reușit o nouă victorie de Paște, la patru ani de distanță de un al meci cu Viitorul jucat în Ștefan cel Mare, când „câinii” s-au impus cu același scor, 2-1.

ADVERTISEMENT

Paștele le poartă noroc dinamoviștilor, care de-a lungul timpului au reușit victorii importante, două dintre ele în fața rivalei FCSB, scor 4-2 chiar în Ghencea (07.04.2007, cu o zi înainte de Paște) și 1-0, după un gol marcat de Torje (25.04.2011, a doua zi de Paște).


Știre inițială, 2 mai, ora: 10:43

Cele două echipe care se luptă pentru salvarea de la retrogradare au nevoie de puncte, astfel că meciul din acest an se dispută sub alte coordonate. În urmă cu patru ani, Dinamo şi Viitorul erau în play-off, iar echipa lui Gică Hagi câştiga titlul în acel sezon.

ADVERTISEMENT

Dinamo câștiga cu 2-1 în Ștefan cel Mare chiar de Paște și reușea prima victorie cu Viitorul în „Groapă”

Viitorul e specialistă în umilirea lui Dinamo, iar până la acea partidă de pe 16 aprilie 2017, „câinii” nu reușiseră să obțină nicio victorie pe teren propriu în fața echipei lui Gheorghe Hagi, iar la acea partidă a fost rupt acest „blestem”.

Cu toate acestea pentru Viitorul nu poate fi o amintire care să le stârnească regrete, mai ales că în acel an echipa lui Gheorghe Hagi a reușit performanța uriașă de a cuceri primul titlu din istorie, la doar zece ani de la înființarea clubului.

ADVERTISEMENT

Dintre jucătorii care au fost pe teren la acea partidă, Dinamo mai are în lot doi fotbaliști care au evoluat atunci. Este vorba despre Steliano Filip și Adam Nemec, care au șanse mari să fie titulari și în partida de duminică, din ziua sfântă de Paște, la fel ca în urmă cu patru ani. De partea cealaltă, Aurelian Chiţu a fost titular în meciul din 2017 şi este şi acum în lotul Viitorului.

Cum au arătat cele două echipe

Dinamo: Cerniauskas – Romera, Nedelcearu, Dielna, Filip – Mahlangu, Nistor – Hanca, Rivaldinho, Palici (cpt) – Nemec. Antrenor: Cosmin Contra
Rezerve: Penedo – Busuladzic, Bawab, Oliva, P. Petre, Spătaru, Marici

ADVERTISEMENT

Viitorul: Rîmniceanu – S. Rădoi, Țîru (cpt), Boli, Cr. Ganea – N. Roșu, Nedelcu, Casap – A. Chițu, Morar, Purece
Antrenor: Gheorghe Hagi
Rezerve: Buzbuchi – D. Dumitrescu, Fl. Coman, G. Iancu, Țucudean, Vînă, Hodorogea

Viitorul a obținut cea mai categorică victorie a sezonului în fața lui Dinamo

Pe de altă parte, Viitorul Constanța a reușit cea mai importantă și categorică victorie în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1 chiar în fața celor de la Dinamo, scor 5-0, chiar în Ștefan cel Mare: „A fost un meci de coșmar. Am făcut greșeli foarte mari, am început meciul foarte prost cu greșeli individuale. Când e scorul 0-3 la pauză, e greu să revii în joc. Am avut o răbufnire de orgoliu în primele minute de după pauză, dar degeaba. E un meci de coșmar, pe care trebuie să îl uităm”, spunea Jerry Gane după acel meci.

De atunci lucrurile însă au luat-o la vale pentru constănțeni care încearcă să salveze de la retrogradare și trebuie neapărat să nu piardă cu Dinamo pentru a se menține la patru puncte de distanță de locul care îi duce la baraj,

Mircea Rednic mai înfingea un cuțit în spatele clubului la care s-a consacrat și de la care tocmai fusese îndepărtat. Pe data de 15 iunie 2019 reușea să învingă pe banca Viitorul pe fosta sa echipă, tot cu un 5-0, la Ovidiu, când Eugen Neagoe se afla pe banca alb-roșilor: „Sincer, nu avem niciun alibi, nu putem vorbi despre absolut nimic. A fost o ruşine ce s-a întâmplat pe teren în această seară. Le-am spus că voi face tot ce depinde de mine să ajungem acolo. Într-adevăr, azi a fost o umilinţă, nu am crezut vreodată că putem ajunge aici”, spunea antrenorul după meci.

  • 1 meci a mai jucat Dinamo cu Viitorul de Paște, pe 16 aprilie 2017
  • 4 puncte diferență sunt între cele două echipe care se luptă pentru rămânerea în Liga 1
ADVERTISEMENT