News

Dinamo, șpriț şi… cuţite la… Braşov! Tradiţia distracţiei la „câinii roșii”… Alte vremuri, alți fotbaliști… Fotbaliști!

Dinamo are tradiţie nu numai pe dreptunghiul verde cu gazon, ci şi în afara lui. „Câinii” au ştiut să joace şi fotbal, au ştiut să joace şi... paharele. Campioni şi pe teren, şi pe... mese. Petrecerile lor au fost ca şi antrenamentele. Cu dedicaţie, din inimă, trup şi suflet. Şi, câteodată... cuţite!
26.04.2021 | 00:00
Dinamo sprit si cutite la Brasov Traditia distractiei la cainii rosii Alte vremuri alti fotbalisti Fotbalisti
Femeia și-a înjunghiat soțul. Sursa foto: spynews.ro

Dinamo este în cea mai neagră perioadă a istoriei sale de 73 de ani, pe care îi împlinește pe 14 mai. La 6 pași (citește „etape”) de prima retrogradare din „viața” sa tumultuoasă, cu un lot incapabil să mai câștige de 13 runde, în care a strâns doar 3 (trei!) puncte, sabotată de o bandă de escroci spaniolo-ardeleni care o duc spre desființare, sprijinită doar de cei 15.000 de suporteri cotizanți din Programul socios DDB, echipa din Șoseaua „Ștefan cel Mare” trăiește un coșmar de neimaginat în alte vremuri…

La începutul anului 1963 secţia de fotbal era marea vedetă a Clubului Sportiv Dinamo. Jucătorii antrenaţi de Traian Ionescu şi Dumitru Nicolae Nicuşor câştigaseră titlul în 1962 şi urmau să iasă campioni şi în 1963, şi în 1964, şi în 1965. Ilie Datcu, fraţii Ion şi Lică Nunweiller, Dumitru Ivan, Cornel Popa, Iuliu Uţu, „Piţi” Varga, Ion Pârcălab, Gheorghe Ene, Constantin David, Titi Frăţilă, Haralambie Eftimie sau Ion Ţârcovnicu formau un grup de fotbalişti valoroşi, însă nimeni nu putea să oprească desele… escapade ale acestora!

Chefurile, șprițurile dinamoviștilor erau adevărate „evenimente”, dacă nu la ordinea zilei, „măcar” la ordinea lunii… „Cultura” distracţiei la Dinamo era foarte puternic intrată în sângele „câinilor roşii”. Tradiţia s-a păstrat.

Dinamo, beţie şi cuţite la Braşov. Tradiţia distracţiei la „câini”

Povesteşte Cornel Dinu în cartea sa autobiografică „Zâmbind din iarbă” unul dintre episoadele bahice ale unor fotbalişti care, spunea tot „Procurorul”, ştiau şi să bea, dar şi să joace fotbal…

„Prin ’63, într-o noapte, deranj mare. Uţu, Jean Unguroiu (a contat puţin la Dinamo, dar nu scăpa chefurile), Eftimie (Grecu) şi nelipsitul Piţi (Varga), după o beţie agresivă prin centru, primii trei au luat şi două cadâne, pentru continuarea sexi a delirului bahic într-un apartament”

„Frumosul cuceritor era jucat mereu de portarul Uţu, un fel de Gregori Peck autohton. (…) El agăţase frumuseţile. Se zice că s-a lăsat cu scandal, vecinii, în fine, a venit potera. Fetiţele au reclamat ceva, chipurile… legate, agresate, ce mai, imaginaţie oriental-latină. S-a făcut un fel de pace cu gradaţii în exerciţiul funcţiunii, dar s-a raportat imediat evenimentul. Mihuţ a ordonat garnizoană”

Nicolae Mihuţ era pe atunci preşedintele clubului, un securist venit de la Piteşti, cu mâinile pătate de sângele multor luptători anti-comunişti. În dosarul de cadre al lui Nicolae Mihuţ era scris: „La 1 ianuarie 1963, a fost mutat în aparatul central şi numit locţiitor şef al Serviciului central de planificare M.A.I., dar a fost folosit ca preşedinte al clubului Dinamo. Aici a lucrat până la 31 mai 1964, când a fost pus la dispoziţia Direcţiei Cadre”. Peste acesta, însă, generalul Stelian Staicu, adjunctul ministrului de Interne, mare fan al lui Piţi Varga, i-a mustrat pe jucători, apoi i-a lăsat în pace. Ei erau Dinamo!

Pârcălab:«Gaură» s-a luat la ceartă cu nişte unguri din ăia cu mustăţi pe oală şi ăia au scos cuţitele din cizme”

Episodul descris de Cornel Dinu este doar unul dintr-o serie lungă, lungă… În noiembrie 1963, cu câteva zile înainte de returul cu marele Real Madrid din turul 1 al Cupei Campionilor Europeni (3-5 pe „Santiago Bernabeu”, după 1-3 în tur, pe un „23 August” arhiplin), liderul Dinamo a jucat la Braşov, cu Steagul Roşu, în ultima etapă a turului. Partida a fost una dură, decisă în urma unui penalty acordat gazdelor.

După meci, surprinzător, „Piţi” Varga a fost suspendat de club până la finalul campionatului, la recomandarea amintitului preşedinte Nicolae Mihuţ. Presa vremii – sau a vremurilor… – nu a scris un rând despre motive, astfel că suporterii nu puteau decât să încerce să ghicească…

Varga şutase mingea în tribună după ce arbitrul acordase lovitură de la 11 metri pentru Steagul Roșu, însă pentru un astfel de gest nu te suspendă nimeni timp de 6 luni. Prin 2015, la 52 de ani după acel meci, Ion Pârcălab şi-a adus aminte pentru Prosport tot ce s-a întâmplat în noiembrie 1963.

„După meciul cu Steagul, am rămas la Braşov pentru câteva zile, apoi urma să plecăm direct la Madrid, unde jucam returul cu Real. În tur, ne bătuseră spaniolii cu 3-1 la Bucureşti, cu 100.000 de oameni în tribunele de pe «23 August»”

„Seara, după jocul de la Braşov, am coborât în barul hotelului «Aro», unde eram cazaţi, să vedem şi noi baletul. Traian Ionescu ne teroriza cu cantonamentele, ne băga de miercuri până duminică, aşa că profitam şi noi de puţinele momente de relaxare”

„Ne-am aşezat la mese şi, la un moment dat, «Gaură» (n.a. – fundaşul Ilie Constantinescu) a provocat un scandal uriaş. Nu ştiu exact ce a făcut, dar cert e că s-a luat la ceartă cu nişte unguri din ăia cu mustăţi pe oală. Cearta a degenerat şi ăia au scos cuţitele din cizme…”

„A ieşit o bătaie generală ca-n filme, unii dintre jucători au ieşit înţepaţi. Au sărit chelnerii, apoi a venit Miliţia. Totul a picat pe Varga, care era un prost, deşi Constantinescu, un şmecher notoriu, fusese autorul”

Prinşi în ofsaid de Nebunu’ cu nuiaua

Iulie 1966. Dinamoviştii pregătesc campionatul la Predeal, pe Cioplea. Povesteşte acelaşi Cornel Dinu în romanul său autobiografic „Zâmbind din iarbă”…

„…vreo două săptămâni, în pregătirea acelui sezon, am mimat că alergăm pe Cioplea. Cazaţi în dormitoare lungi de opt, zece paturi ale cabanei, cu masa vizavi. Dimineaţa, uşoară alergare prin pădure, după-amiază, parcă, tenis cu piciorul, pe acolo„

„Nea Petrică (n.a. – Petre Steinbach, antrenorul de atunci al echipei de tineret) era un bătrân tare cumsecade, de la care cumpărai, prin imitaţie, lovirea perfectă cu piciorul şi cu capul. Putea el, oare, să-i oprească pe răsfăţaţii lui Dinamo de la şpriţ seara şi somn cu nevestele şi iubitele, spre dimineaţă, în vilele dimprejur?”

„Şi nea Traian (n.red. – Traian Ionescu, antrenorul lui Dinamo între 1959 şi 1969, cu pauză în 1964-1966, înlocuit de Angelo Niculescu, cu titluri în 1962, 1963, 1964 şi Cupa României în 1964, 1968. I-a promnovat la prima echipă pe Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Pârcălab, Radu Nunweiller şi Constantin Frăţilă), şi prof. Angelo Niculescu erau la CM din Anglia”. Și cum erau în balcanica Românica, au fost „sifoane” pe Cioplea, și nu din alea de folosit la șpriț, așa că s-a aflat…”

„S-a aflat totul dintr-un telefon la Londra şi, într-o dimineaţă, pe la şapte, ne trezim, în plină ceaţă şi la propriu şi la figurat, cu Nebunu’  în dormitoare: «Deşteptarea! Să vă fie ruşine! Paturi goale, nu?! Unde-s Pârcălab, Haidu, Ghergheli, Nunweillerii? Aaa, dorm cu soţiile. E cantonamnt sau distracţie, neruşinaţilor?!»”

„Avea celebra haină de piele, pălăria pe cap şi fularul la gât. Părea, în plin iulie, o fantomă. «La masă imediat, la nouă antrenament fizic, să văd pe unde sunteţi». Între timp, apăreau fugarii, pleoştiţi, cu capul tras între umeri. Fuseseră aduşi de miliţia locală, în maşini, scoşi din paturile tovarăşelor de noapte, mai serios, mai în glumă, cu verighetele pe degete…”

„Nea Traian , cu o nuia în mână, îi aştepta să-i ungă. «Aaa, Ioane, dormi cu doamna, nu? Şi în Bucureşti te caut până când catadicseşti să ajungi, dimineaţa…». Şi jap cu nuiaua! Doar Nelu Nunweiller a scăpat de atenţie. Era şi căpitanul echipei. Frati-su Lică a luat o şfichiuire pe spate şi una pe şold, din fugă. Toţi îşi apărau capul, care le pune la cale pe toate, dar acolo nea Traian lovea mult mai puternic… cu vorba!”

„Legiunea străină” din gara Predeal

„Şi la fix 9 dimineaţa, într-o ceaţă de iulie pe care doar munţii o pot pune la cale, a-nceput antrenamentul. De fapt, s-a dovedit imediat un test infernal de rezistenţă, demn de «Legiunea străină», sau de ceea ce mai vedem în zilele de azi în peliculele cu instruirea fizică la puşcaşii marini sau serviciile secrete de intervenţie”

„Trăiănel era în trening, cu fes şi fularul de nedespărţit când era frig în jurul gâtului, acoperindu-i gura, din care doar şuiera. Un pic de încălzire, cu gimnastică şi încărcătura pentru picioare. Totul se petrecea pe celebra şosea ce coboară sau urcă de la Cioplea până lângă gara Predealului”

„Când a dat drumul la cursă, s-a suit în maşina lui Drăguţu, din care comanda totul. Şi era atât de simplu… O distanţă între stâlpi (erau cam 50 de metri) alergare uşoară, următoarea sprint. Dus-întors! Adică vreo şase, şapte kilometri. Dar ce pante!… Cum dracu să le urci în sprint? La coborâre mai mergea… Startul a fost la fel de scurt şi obişnuit la nea Traian: «Intraţi la efort!»”

„Noi, mânjii tineri, am zbughit-o în faţă. D-abia aşteptam să-i curăţăm pe bătrâni măcar la alergat. Ceea ce mi-a plăcut mereu, ca unui «alergător dr cursă lungă». Nu suportam să am pe nimeni în faţă la atâtea crosuri pe care le făceam…”

„În lotul de atunci al lui Dinamo, dintre consacraţi, cel mai bine alerga Ghergheli. Ne împrietenisem repede şi ţinea trena. Alături, în faţă, Ivan şi Ştefan, Radu Nunweiller (fugea şi bine), Moxu (pe atunci! …după, când a venit şpriţul…), Roxin şi Marica”

„Din spate se auzeau vaietele obosiţilor: «Mai uşor, nu vă luaţi după Nebunu’, e în stare să ne omoare». Erau răsfăţaţii: Pârcălab, Frăţilă, Gică Ene, Haidu, Octavian Popescu şi, binenţeles, Piţişor, care venise de la şpriţ pe la cinci dimineaţa. Şi ne-a ţinut de vorbă în dormitorul parcă de cazarmă până cu o oră înainte de a cădea peste noi alarma lui nea Traian”

„Golgota” de pe Cioplea

„Dusul ca dusul, la vale, dar întoarcerea sus ne-a decimat. Din maşină, prin uşa deschisă, nea Traian urla: «Sprint! Intraţi la efort! Să nu văd pe nimeni că păcăleşte că vă…!» Dulcegării de-ale lui. Bine-nţeles că nu se despărţise de nuia”

„La întoarcere, în acelaşi ritm, am început să numărăm răniţii. Nunweillerii erau pe la mijloc, cu grupul mai serios al lotului, şi au terminat, totuşi, în vârful Cioplii mai mult mergând. Dar în picioare!… Erau tari şi au înfrânt voma gâlgâielilor alcoolice de cu seară”

„În schimb, răsfăţaţii de mare talent şi în teren, şi în afara lui, după prima curbă de la urcare pe lângă «Robinson» (hotelul partidului pe atunci) au început să borască pe garduri. Traian cobora din maşină preţ de câteva secunde şi îi număra cu nuiaua până-i punea, iar, în ordine de alergare. Mai mult mers…”

„«Aaa, vă e rău! Aţi băut aseară, nu-i aşa, copiii tatii? Las’ că vă scot eu băutura pe nas! Marş la pregătire, trântorilor, de mâna mea muriţi!» şi jap!, şi jap!, până începeau iar răsfăţaţii să se pună în mişcare. În vârf, în ritmul lui, am mai ajuns doar câţiva. Restul, abandonaţi şi de nea Traian, au venit cam după un sfert de oră. Rupţi!…”

„Ne-a privit cum ajungeam pe platoul din vârf şi n-a scos o vorbă. Îi aştepta pe ceilalţi. Adică majoritatea. «Asta-i pregătire, nesimţiţilor?!» (nimic despre bietul Petrică Steinbach, care asista neputiincios) «Vă arăt eu vouă! Mai stăm o săptămână. Cu primul tren pleacă toate nevestele şi fufele. Verific cu nuiaua la mine. Ştiţi că nu scapă nimeni. S-a terminat cu băutura. De mâine, trei antrenamente pe zi, să scoatem pârleala. Primul la 7:30 dimineaţa şi stingerea la ora 9 fix seara. Să n-aud o vorbă! Vine la masă cine poate». Şi n-au venit la prânz cam jumătate. Zăceau morţi, doar cu apă, pe sfântul cearceaf al zbenguirilor noastre de până atunci”

Dinamo termina campionatul 1966-1967 pe locul 2, cu 13 victorii, 6 egaluri şi 7 înfrângeri, golaveraj 38-23, la două puncte sub campioana Rapid şi cu două puncte peste Universitatea Craiova. În Cupă ieşea din optimi, eliminată de Progresul Bucureşti cu 1-0.

  • „Noi am trăit într-o altă societate şi ne ocupam altfel timpul liber. Plus că se stătea foarte mult în cantonament, iar în ziua liberă se bea un şpriţ curat, în nici un caz nenorocirile de azi, gen whisky cu Redbull. Cei de acum caută zgomotul carierei de piatră, nu liniştea şuetei subţiri şi prieteneşti cu adevărat” – Cornel Dinu
  • „După un derby cu Steaua, de prin anii ’72 – ’73, s-a scris într-un cotidian central că partida a continuat în barul Atlantic. Eu, Sătmăreanu, Pantea, Dumitrache şi alţii am practicat după program un joc cu o minge făcută din sutienele şi ciorapii de nailon ai balerinelor! Am avut un meci cu o echipă a ospătarilor şi balerinilor. Care ne-au învins!” – Cornel Dinu
  • „Exista pe vremea mea de fotbalist o amiciţie adevărată între jucători, iar toate echipele bucureştene se întîlneau la Baia Centrală. Beam o bere, apoi plecam împreună, continuînd cu un şpriţ bun. Aveam oameni de calitate printre noi, începînd de la scriitori şi profesori. Eram înconjuraţi de intelectuali adevăraţi” – Cornel Dinu
  • 25.09.1966 este data la care a debutat Cornel Dinu în Divizia A, cum se numea prima ligă în acel sezon. Era etapa cu numărul 6 şi Dinamo pierdea acasă, în „Ştefan cel Mare”, cu 0-1, meciul cu Steagul Roşu Braşov
  • 454 de meciuri, în care a marcat 53 de goluri, a jucat Cornel Dinu în prima divizie, toate pentru Dinamo
  • 18.06.1983 este data la care Cornel Dinu a jucat ultimul meci al unei cariere de 17 ani la una şi aceeaşi echipă, Dinamo, 1-1 cu Universitatea Craiova, în „Ştefan cel Mare”