Fotbal intern

Dinamo-Steaua. Mutu: “Nu vă mai plângeţi!” Ce i-a transmis Meme

UPDATE ora 18:19 / Meme Stoica nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dat replica lui Mutu, cel care le-a cerut roş-albaştrilor să nu se mai lege de arbitraj....
01.05.2017 | 18:22

UPDATE ora 18:19 / Meme Stoica nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dat replica lui Mutu, cel care le-a cerut roş-albaştrilor să nu se mai lege de arbitraj.

nmutu

UPDATE ora 14:59 / Adrian Mutu a reacţionat după conferinţa de presă în care Mihai Stoica a criticat arbitrajele şi erorile împotriva echipei roş-albastre.

Acesta a făcut referire la faultul în careu făcut asupra lui Patrick Petre, în minutul 83 al meciului din tur, câştigat de FCSB cu 2-1.

“Am văzut că ei fac conferinţe speciale ca să se plângă de arbitraj. Dacă arbitrul nu greşea în favoarea lor, la meciul din tur, ei nu mai erau acum la distanţa la care sunt faţă de noi. (n.r. 5 puncte). Noi am fi avut un punct în plus, iar ei 2 puncte în minus”, a spus Mutu pentru GSP.RO.

Ca urmare a presiunilor puse pe arbitraj, FCSB are acum un avantaj asupra noastră. Să nu se mai plângă atât. Strategia lor le-a adus câştig până acum. Dar Haţegan nu este de ieri în fotbal şi nu merg astfel de presiuni.

A zis bine Danciu la conferinţa de presă de ieri, când a spus că Dinamo este cea mai dezavantajată echipă. Dar noi nu am vrut să punem nicio presiune pe arbitraj. Am militat pentru arbitraje echidistante.

 Îmi doresc din tot sufletul să nu fie nicio greşeală diseară, în favoarea niciunei echipe. Să câştige echipa mai bună, care sigur este doar Dinamo Bucureşti, a adăugat “Briliantul”.

––––––––––––––––––

Preşedintele CSM Poli Iaşi, Florin Prunea, nu este de acord cu atitudinea oficialilor stelişti, care au comentat în termeni jignitori ultimele evenimente din Liga 1. Recent, Laurenţiu Reghecampf s-a declarat ”scârbit” de ceea ce s-a întâmplat la partida Viitorul Contanţa – Astra Giurgiu (3-2). Prunea le transmite steliştilor că din cauza unui astfel de comportament sunt trataţi diferit de lumea fotbalului românesc.
”L-am auzit pe Mihai Stoica când spunea că toată lumea este împotriva lor. Dacă toată lumea este împotriva lor este şi datorită comportamentului lor, comportamentul lor faţă de celelalte competitoare.

Un asemenea comportament, să spui că îţi este scârbă de o altă echipă, că la meciul cu Viitorul s-ar fi întâmplat ceva de aceea lumea îţi vorbeşte cum îţi vorbeşte şi toată lumea joacă cu tine aşa cum o face. Au un compament în care jignesc pe toată lumea şi asta nu este în regulă”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.

După meciul de la Ovidiu, în urma căruia trupa lui Hagi a egalat Steaua la puncte, antrenorul “roş-albaştrilor” declarase: ”Aseară am văzut un meci foarte interesant. Aş vrea să mă abţin de la orice comentariu, mi s-a făcut scârbă. Vreau doar să trag un mic semnal de alarmă: nu contează ce simţi pentru o anumită echipă, în momentul când semnezi cu o echipă cel mai important să respecţi ce ai semnat şi să-ţi faci meseria cum trebuie.

Văd foarte multe discuţii, tatuaje, nebunii, lucruri care nu au ce căuta în fotbal, dar când faci anumite declaraţii se pot rupe anumite contracte. Există fair-play, fotbalul e cel mai iubit sport, e un fenomen incredibil şi oamenii vor să vadă un spectacol”, a mai zis Reghecampf, cu privire la Alexandru Ioniţă, jucător care şi-a tatuat pe piept iniţialele Rapidului.

Pe aceeaşi linie lugime de undă s-a aflat şi managerul sportiv Mihai Stoica, care a făcut chiar unele insinuări cu privire la meciul de la Ovidiu.

”De meciul de aseară chiar nu o să spun nimic. Vreau doar ca voi să-i întrebaţi pe cei ce spun că nu-şi doresc ca noi să luăm campionatul, cum se traduce asta în evoluţiile lor. Pentru că realizez că dacă nu-mi doresc ceva, desfăşor în sensul ăsta o activitate. În rest nu am prea multe de comentat”, a afirmat Meme.