Începe cea mai dificilă perioadă a clubului Dinamo. Cu o mulţime de datorii şi jucători care îşi caută echipe, “câinii” vor începe pregătirea pentru primul sezon din istorie în liga secundă. După cutremurul retrogradării, viitorul formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare este incert.
Gheorghe Mihali a fost desemnat să se ocupe de pregătirea noului sezon, în condiţiile în care clubul nu are deocamdată un preşedinte, un antrenor şi nici un lot de jucători care să atace promovarea în prima ligă.
Însă, chiar şi în acest climat incert, jucătorii trebuie să înceapă pregătirea noului sezon. Reunirea este programată pentru luni, 20 iunie, sub comanda lui Gheorghe Mihali. Din informaţiile FANATIK, munca tehnicianului a început deja.
Antrenorul creionează lotul pentru Liga 2, alături de oficialii clubului. Mihali vrea să ştie care sunt jucătorii pe care îi va avea la dispoziţie, iar completările se vor face cu fotbalişti de la echipa a doua, care au evoluat sub comanda lui Sorin Colceag şi tinerii antrenaţi de Mihali la U-19, care au ajuns până în semifinalele Ligii Elitelor.
Dinamo nu are bani de un stagiu de pregătire în străinătate, astfel că, din informaţiile FANATIK, cantonamentul “câinilor” va fi efectuat la Săftica, în propria bază. În ciuda acestui inconvenient, Mihali este mulţumit de condiţiile din baza de pregătire.
Sezonul din Liga 2 va începe pe data de 6 august, cu trei săptămâni mai târziu decât în Casa Pariurilor Liga 1. Până atunci, Răzvan Zăvăleanu speră ca problemele organizatorice şi de lot de la Dinamo să fie rezolvate, iar echipa să fie capabilă să se bată la promovare.
Doar că negocierile cu jucătorii aflaţi sub contract se vor dovedi dificile. Ricardo Grigore şi Steliano Filip au anunţat în mod clar că vor să plece, iar jucătorii cu salarii mari nu vor putea fi ţinuţi decât în cazul în care acceptă diminuarea serioasă a contractului.
Piese grele au părăsit deja lotul. Gabi Torje şi Vlad Morar au semnat cu Farul Constanţa, Cosmin Matei a fost prezentat la Sepsi, iar Răzvan Grădinaru a rămas liber de contract. Francezii Balthazar Pierret şi Baptiste Aloe au părăsit şi ei echipa.
În acest climat de incertitudine, dinamoviştii vor începe pregătirea la Săftica. Primul pas pentru redresare ar trebui să fie numirea unui nou preşedinte după plecarea lui Iuliu Mureşan, care să numească un nou antrenor. Însă până la rezolvarea acestor situaţii, Gică Mihali şi Iulian Mihăescu se vor ocupa de programul de pregătire.