Dinamo, un nou transfer important! Jucătorul lui Sepsi a ajuns deja în cantonamentul “câinilor”. FANATIK e în Spania. FOTO EXCLUSIV

CORESPONDENŢĂ DIN MARBELLA
Diana Flintoacă   
în Sporturi
25/06/2019, 18:12
Dinamo, un nou transfer important! Jucătorul lui Sepsi a ajuns deja în cantonamentul “câinilor”. FANATIK e în Spania. FOTO EXCLUSIV CORESPONDENŢĂ DIN MARBELLA

Dinamo a perfectat al 6-lea transfer al verii, după ce l-a acontat pe Gabriel Moura, fostul jucător al lui Sepsi Sf. Gheorghe. Formația Dinamo București se află în cantonament la Marbella, iar FANATIK.RO se află în Spania, de unde vă va ţine la curent, zi de zi, cu informaţii calde de la Marbella.

Dinamo, un nou transfer important! L-a luat pe Gabriel Moura

Brazilianul este liber de contract după despărţirea de Sepsi, acolo unde a fost antrenat chiar de Eugen Neagoe. Noul tehnician al lui Dinamo a insistat pentru aducerea lui Moura, iar fundaşul dreapta de 31 de ani a ajuns în această după-amiază în Spania.

Mai mult, fotbalistul este în drum spre cantonamentul dinamoviştilor de la Marbella, urmând ca la 19:15 să efectueze primul antrenament alături de noua sa echipă. Neagoe îl apreciază foarte mult pe Moura, jucător pe care l-a folosit în 35 de partide în sezonul recent încheiat din Liga 1.

Gabriel De Moura si Reda Jaadi în duel pentru minge. foto: sportpictures.ro
Gabriel De Moura si Reda Jaadi în duel pentru minge. foto: sportpictures.ro

Al 6-lea transfer al lui Dinamo

Eugen Neagoe a declarat aseară, pe aeroport, la plecarea spre Spania, că mai aşteaptă 5 jucători pentru a perfecta lotul pentru noul sezon, toţi fiind străini: “Nu vreau să promit titlul sau alte lucruri care nu par reale, dar obiectivul nostru principal este să ne calificăm în play-off şi am încredere în aceşti băieţi minunaţi că pot reuşi. Sunt foarte dornici să arate ceea ce pot şi îi aşteptăm şi pe suporteri lângă noi. Sunt sigur că vor veni dacă vom avea rezultate. Mai aştept şi întăriri, trebuie să mai vină 5 jucători, sper să se realizeze mutările”.

Până acum, roş-albii i-au transferat pe Cătălin Straton, Alexandru Răuţă, Andrei Sin, Florin Bejan şi Slavko Perovic. Pe postul lui Gabriel Moura, Neagoe îi mai are pe Deian Sorescu şi pe Laurenţiu Corbu, revenit după împrumutul de la St. Mirren. Totuşi, fundaşul venit de la Sepsi este favorit la titularizare, mai ales că Sorescu poate evolua şi mai avansat.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles