SuperLiga continuă cu etapa a 6-a, iar Dinamo primește vizita celor de la UTA în această rundă. „Câinii” vin după o victorie la limită cu Metaloglobus, în timp ce UTA a învins acasă Farul. Pe Fanatik.ro ai la dispoziție toate detaliile despre acest duel.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/clasament-3-1.jpg)
Min. 90 +5: Final de meci. Echipele își împart punctele
Min. 90: Cristi Mihai vede și el două cartonașe galbene și este trimis la vestiare
Min. 89: Karamoko este foarte aproape de dublă! Franezul nu reușește să plaseze mingea câțiva centimetri mai în lateral pentru a-și duce echipa în avantaj.
Min. 84: Milanov vede al doilea galben și este eliminat!
Min. 59: GOOOOL Dinamo! Cîrjan face o fază foarte bună în partea stângă și trimite o pasă perectă pentru Karamoko, care lovește mingea din prima si o pune în colțul de jos al porții!
Min. 46: Partida s-a reluat!
Min. 45+3: Pauză pe Arena Națională!
Min. 45+1: Iliev este foarte aproape să facă o greșeală de proporții. Macedoneanul iese foarte prost pe o centrare și este prins foarte avansat. Își repară greșeala printr-o paradă de excepție.
Min. 34 : GOOOOOL UTA! Hakim Abdallah primește o pasă superbă de la Alin Roman, iar atacantul înscrie în poarta fostei sale echipe. El a ales să nu se bucure după reușită
Min. 19: Tzionis este foarte aproape de deschidere scorului, însă nu reușește să înalțe mingea peste portarul „câinilor”, care a ieșit în întâmpinarea sa.
Min. 11: Prima fază legată încheiată cu finalizare! Abdallah trimite cu capul spre poarta fostei sale echipe, însă execuția sa este prea moale.
Min. 1: Partida a început!
Duelul Dinamo – UTA, din etapa cu numărul 6 din SuperLiga, se anunță a fi unul extrem de spectaculos. Echipa lui Zeljko Kopic va fi gazdă în confruntarea care va avea loc vineri, 15 august, și al cărei fluier de start se va auzi la ora 21:30.
UTA vine cu o doză mare de moral după victoria de acasă cu Farul Constanța (scor 2-1). Deși Adrian Mihalcea declara după meci că nu se gândește la play-off, arădenii au arătat foarte bine în startul acestui sezon și pot spera la un nou rezultat bun în această etapă.
De cealaltă parte, Dinamo nu a început actuala stagiune prea convingător, însă victoria de răsunet din derby-ul cu FCSB a revitalizat lotul lui Zeljko Kopic. Antrenorul croat speră ca elevii săi să nu repete totuși scenariul din etapa trecută, când au câștigat cu greutate meciul cu Metaloglobus (scor 1-0).
Meciul dintre Dinamo și UTA poate fi urmărit atât la TV, cât și în mediul online. Microbiștii pot vedea partida grație posturilor Prima Sport 1 și Digi Sport 1, care vor fi responsabile de transmisiunea directă, alături de asemenea de platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.
Site-ul FANATIK.ro vă va însoți în permanență și vă va pune la dispoziție acest meci. Veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Rămâne de văzut cine se va impune în a 6-a rundă a acestui sezon.
Iată programul complet al rundei:
Vineri, 15 august 2025
Sâmbătă, 16 august 2025
Duminică, 17 august 2025
Luni, 18 august 2025
Favorită în acest duel este văzută formația gazdă, Dinamo. Victoria alb-roșilor este cotată cu 1,92, în timp ce un succes al celor de la UTA are cota 4,25 la casele de pariuri.
Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 3,45. Pentru cei care preferă să mizeze pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 2,10.
Toate detaliile legate de meciul dintre Dinamo și UTA sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.
De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Zeljko Kopic, Adrian Mihalcea, Cătălin Cîrjan și Alin Roman pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!