Fotbal intern

Dinamo, victima unei escrocherii financiare! Firma reprezentată de Pablo Cortacero e în faliment

09.01.2021 | 23:30
Dinamo victima unei escrocherii financiare Firma reprezentata de Pablo Cortacero e in faliment
ADVERTISEMENT

Situaţia de la Dinamo este una dramatică, după ce clubul a ajuns pe mâinile lui Pablo Cortacero în vara anului trecut. Acum, în primele zile ale anului 2021, apar dovezi care prevăd un viitor sumbru pentru “câini”, echipa fiind victima unei escrocherii financiare.

Fotbaliştii de la Dinamo sunt neplătiţi de luni şi ameninţă că vor protesta la meciul cu Hermannstadt, în timp ce oficialii se întrec în promisiuni legate de salariile jucătorilor. Situaţia pare să fie mai dificilă pentru formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Benel International, compania care ar fi cumpărat clubul Dinamo şi al cărei reprezentant este Pablo Cortacero, a intrat în faliment, conform anchetatorii.ro.

Dinamo, victima unei escrocherii financiare. Totul a pornit în Luxemburg

Firma Benel International are sediul in Luxemburg, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate atunci când Pablo Cortacero a preluat-o pe Dinamo. Compania a fost înregistrată de Pablo Julian Ruiz de Peralta Casallo, un celebru avocat din Marbella.

ADVERTISEMENT

Acesta este cunoscut pentru o serie de inginerii financiare şi fraude în Spania, iar numele lui apare şi în board-ul unei alte companii din Luxemburg, Hispakol SA, care a derulat o afacere ilegală în domeniul asigurărilor şi care a provocat daune de 44.000.000 de euro în Bulgaria.

Dezvăluirile FANATIK: tot Ionuţ Negoiţă controlează Dinamo

La începutul lunii decembrie 2020, FANATIK a dezvăluit marea manipulare de la Dinamo. După o amplă investigaţie, bazată pe documente oficiale, concluzia a fost că tot Ionuţ Negoiţă controlează clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Investigaţia a prezentat faptul că Pablo Cortacero a ajuns acţionar unic al firmei Lotus, companie pe care au fost mutate acţiunile lui Ionuţ Negoiţă la Dinamo.

Florin Prunea, despre Pablo Cortacero: “Patron-ţepar”

Recent, Florin Prunea susţinea că singura intenţie pe care Pablo Cortacero a avut-o a fost să vândă clubul mai departe. Fostul preşedinte al lui Dinamo l-a catalogat pe iberic drept un “patron-ţepar”.

ADVERTISEMENT

“Cred că Pablo Cortacero vrea să vândă clubul, dar nu știu cui. El a făcut un lot bun de jucători, de play-off, din care acum nu mai rămâne mare lucru. Dacă avea rezultate, numai din drepturile TV încasa o sumă mare. A dat de înțeles că după 6 luni vrea să vândă.

A venit aici ca să preia ceva nu pe foarte mulți bani, iar după jumătate de an să vândă și să ia și el un milion sau două. Ăsta se cheamă un patron-țepar! Cărțile nu i-au ieșit, pentru că nu fost rezultate”, a spus Florin Prunea.

ADVERTISEMENT