Sport

Dinamo, victorie în amicalul cu FC Buzău. Vestenicky a marcat primul său gol în tricoul alb-roșu

Dinamo a câștigat amicalul disputat în această dimineață pe terenul divizionarei secunde FC Buzău. Cu această ocazie, Tomas Vestenicky a înscris primul său gol în tricoul alb-roșu.
13.11.2021 | 15:54
Dinamo victorie in amicalul cu FC Buzau Vestenicky a marcat primul sau gol in tricoul albrosu
ADVERTISEMENT

Dinamo a obținut prima victorie după o lungă serie de rezultate negative. Nu într-un meci oficial, pentru că Liga este întreruptă de confruntările internaționale, ci în amicalul disputat sâmbătă, pe stadionul „Gloria” din Buzău, în compania echipei locale, care evoluează în eșalonul trecut.

După două reprize a câte 60 de minute, alb-roșii s-au impus cu 3-2, prin golurile marcate de Sorescu (34), Ghiha (82, autogol) și Vestenicky (107), aflat la prima reușită de când a ajuns în Ștefan cel Mare. În primul „11” trimis în teren de Mircea Rednic și-au făcut apariția și noile achiziții – Petar Gluhakovic, Nikos Kenourgios, respectiv Marko Nunic.

ADVERTISEMENT

Miercuri, „câinii” vor avea încă o partidă de verificare, cu Astra Giurgiu, urmând ca pe 22 noiembrie să meargă la Voluntari pentru prima etapă din returul actualei stagiuni. Măcinată de probleme financiare, echipa traversează o perioadă sumbră și pe plan sportiv, cu doar 8 puncte acumulate în 15 etape.

Dinamo, victorie în amicalul cu FC Buzău. Cum s-au descurcat noile achiziții

La doar 7 minute după fluierul de start al partidei de la Buzău, Cârstocea a profitat de eroarea lui Eșanu – care a respins în față șutul expediat de Chică Roșă – și a deschis scorul fără emoții. În ultimele 10 minute ale primei reprize, Dinamo a restabilit egalitatea prin Sorescu, servit excelent de Bordușanu, la 13 metri de poartă.

ADVERTISEMENT

În minutul 82, Ghiha și-a trimis în propria poartă mingea recuperată de Torje, după greșeala lui Horeboiu, ca Vestenicky să majoreze avantajul, în minutul 107, cu o execuție din mijlocul careului. Pe final, buzoienii au redus din diferență prin Keita, care a profitat de gafa lui Espinosa și a șutat spectaculos, la vinclu.

Dincolo de noile achiziții, Mircea Rednic a mai avut ocazia să-i vadă la lucru pe tinerii Eduard Chioveanu (portar, 18 ani), Tiberiu Curea (atacant, 18 ani), Cătălin Grigore (mijlocaș, 18 ani), Valentin Borcea (mijlocaș, 19 ani) și Antonio Bordușanu (mijlocaș, 17 ani). Acesta din urmă a avut o evoluție solidă în prima repriză, culminată cu pasa decisivă pentru Sorescu.

ADVERTISEMENT

Ioan Andone, chemat la Dinamo alături de Mircea Rednic. Motivul pentru care a refuzat oferta

În altă ordine de idei, Mircea Rednic i-a propus bunului său prieten, Ioan Andone, să i se alăture la Dinamo, dar cei doi nu au căzut de acord asupra postului pe care „Fălcosul” urma să-l ocupe în Groapă. Acesta a dezvăluit, mai în glumă, mai în serios, că ar fi acceptat oferta, dar cu o condiție: să fie „șeful”.

Mircea m-a vrut secundul lui şi i-am spus că doar şeful lui pot să vin. I-a transmis lui Badea într-o discuţie (n.r. că îl vrea secund) şi m-am trezit cu un telefon de la Badea, ‘Ando, nu vii să-l ajuţi ca secundul lui?’ şi i-am zis ‘domn’ preşedinte, doar şeful lui pot să vin’.

ADVERTISEMENT

Nu sunt bani nici pentru Răducioiu, nici pentru Marius (n.r. Mario) Nicolae, care sunt mai tineri. Nu e vorba despre bani… Pe mine mă îngrijorează mai tare situaţia economică. Acolo nu-i văd salvare, numai eforturile DDB, ăia sunt singurii bani care mai vin.

Sponsorii vin, pleacă, ce fond de investiţii vedeti voi să vină la Dinamo? Că am văzut declaraţia lui Zăvăleanu. Acolo e o mocirlă şi eu sunt convins că va fi foarte greu acceptat planul de insolvenţă.

Trebuie să vii clar cu bani, aduci în următorii 2-3 ani, ce surse de venit ai. Pe mine asta mă îngrijorează, salvarea de la retrogradare se poate. E mai greu să rezolve situaţia econimică.

Sportiv, cred că Mircea a avut şi mult ghinion cu cele două egaluri în minutul 90, când meciurile erau uşor de rezolvat. Puteau foarte uşor să fie rezolvate, puteau să fie 4 puncte în plus, altfel discutam pe plan sportiv”, a declarat Ioan Andone la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT