Fotbal intern

Dinamo, victorie în primul amical din Polonia. A înscris un jucător proaspăt transferat

02.07.2018 | 19:13
Dinamo victorie in primul amical din Polonia A inscris un jucator proaspat transferat

FC Dinamo Bucureşti a câştigat prima partidă amicală din cadrul turneului de pregătire din Polonia, din localitatea Gniewino. “Câinii roşii” au trecut de polonezii de Liga a 3-a ZKS Olimpia Elblag, cu scorul de 4-0.

Golurile dinamoviştilor au fost marcate de noua achiziţie Deian Sorescu, de Sergiu Hanca, Daniel Popa şi Ionuţ Şerban. În primul 11 al lui Dinamo au evoluat Eșanu – Corbu, D. Ciobotariu, Katsikas, Vl. Olteanu – Hanca, Mahlangu, D. Nistor – Sorescu, Axente, Moldoveanu. Pe parcursul partidei au mai intrat Muțiu, Dudea, M. Popescu, Ehmman, Sg. Popovici, R. Grigore, Tîrcoveanu, I. Șerban, C. Dima, Pesic și D. Popa. Deian Sorescu este unul dintre cele trei transferuri reuşite de Dinamo în această vară.

AMICAL ÎN POLONIADINAMO vs Olimpia Elblag 4-0 (2-0)FC Dinamo București a câștigat prima partidă amicală din cadrul…

Gepostet von FC DINAMO BUCURESTI am Montag, 2. Juli 2018

Dinamo, programul din cantonamentul în Polonia

Următorul meci amical al dinamoviștilor este programat joi, 5 iulie, de la ora 21:00, împotriva echipei Arka Gdynia, locul 12 în prima ligă a Poloniei la finalul sezonului trecut. Urmează apoi duelurile din 8 iulie, cu Zaglebie Lubin, locul 7 din prima ligă poloneză anul trecut şi cel din 11 iulie, cu Jagiellonia Bialystok, locul 2 din stagiunea precedentă.