Dinamo deține în acest moment doar 50% din baza de antrenamente de la Săftica, din apropierea Bucureștiului. Numai că acest lucru s-ar putea schimba în viitorul apropiat.
Dan Gătăianțu a confirmat pentru FANATIK faptul că Dinamo dorește cumpărarea terenului deținut în acest moment de fostul patron, Ionuț Negoiță, care tocmai a revenit ca sponsor al „câinilor”.
De altfel, baza de la Săftica urmează să treacă prin mai multe transformări: „Vor urma și niște investiții de modernizare la Săftica și ne dorim să răscumpărăm cealaltă jumătate din baza de pregătire.
Lucrăm la asta. Mie mi se pare un loc foarte special, cu mult potențial. O să mai fie niște zone noi amenajate.
Eu cred că vom putea redobândi Săftica în niște condiții corecte. Sper să avem discuții cu domnul Negoiță într-un termen destul de apropiat”, a mai dezvăluit acționarul minoritar al lui Dinamo.
Ionuț Negoiță a revenit ca sponsor la Dinamo, după ce „câinii” au încheiat un parteneriat cu firma Hills, din al cărui acționariat face parte și omul de afaceri.
În trecut, fostul patron al lui Dinamo a garantat datoriile clubului către stat cu baza de pregătire de la Săftica. Acest lucru s-a întâmplat și la cea de-a doua insolvență.
FANATIK a aflat că Dinamo mai are 500.000 de euro de plată către ANAF, iar clubul a garantat cu singura proprietate pe care o deține: 50% din baza de pregătire de la Săftica.
Ionuț Negoiță s-a arătat dispus să vândă jumătate din baza de la Săftica încă din 2022, când a negociat cu mai mulți oameni de afaceri, printre care și grupul „One”, interesat să investească la Dinamo.
Omul de afaceri a investit aproximativ 200.000 de euro în baza de la Săftica și a decis să îi evacueze pe cei de la Dinamo în partea de proprietate deținută de club. Aceasta a fost deja modernizată cu ajutorul celor de la DDB și prin diverși sponsori, iar unul dintre merite îl are și Mario Nicolae, fostul director sportiv al lui Dinamo.
Suprafața totală a bazei de la Săftica este de aproximativ 4 hectare, dintre care 1,5 sunt deținute de către Ionuț Negoiță. În acest moment, Negoiță a înstrăinat proprietatea către Confort Business Solutions, deținută de tatăl omului de afaceri, iar Dinamo plătește o chirie de 1.000 de euro conform ProSport.
Conform planului de organizare al lui Dinamo, baza de pregătire de la Săftica este evaluat la 4 milioane de lei, adică aproape un milion de euro.