Fotbal intern

Dinamo a terminat la egalitate amicalul cu Zaglebie. Nistor a marcat pentru „câini”

08.07.2018 | 19:09
Dinamo a terminat la egalitate amicalul cu Zaglebie Nistor a marcat pentru caini
ADVERTISEMENT

Dinamo întâlnește Zaglebie Lubin în al treilea amical al cantonamentului din Polonia, din localitatea Gniewino. Elevii lui Florin Bratu au câștigat precedentele două întâlniri, scor 4-0 cu Olimpia Elblag și 3-0 cu Arka Gdynia.


UPDATE, ora 19:00 Dinamo și Zaglebie Lubin au terminat la egalitate, scor 1-1. Tuszyński a deschis scorul în minutul 44, dar Dan Nistor a egalat la începutul reprizei secunde. Astfel, Dinamo rămâne în continuare neînvinsă în cantonamentul din Polonia. Pentru trupa din Ștefan cel Mare urmează acum meciul cu Jagiellonia, care se va juca pe 10 iulie, de la ora 17:00.

ADVERTISEMENT

Partida este transmisă în format live video de pagina de facebook a clubului polonez:


Min 50: Dan Nistor a egalat, după o greșeală a portarului advers.


Update: A început repriza a doua


Min 44: Tuszyński a marcat pentru Zaglebie, în urma unei faze fixe.


Update:


Adversarul lui Dinamo, Zaglebie Lubin, a terminat în stagiunea precedentă pe locul 7 în prima ligă din Polonia, cu 52 de puncte. Florin Bratu a început meciul într-o formulă extrem de tânără, în care și-au făcut loc însă și veteranii echipei din Ștefan cel Mare.

Primul 11 al lui Dinamo: Eșanu – Corbu, Ciobotariu, Katsikas, Popovici – Hanca, R. Grigore, Nistor – Neicuțescu, Axente, Salomao.

ADVERTISEMENT

Primul 11 al lui Zaglebie: Hładun – Czerwiński, Kopacz, Dąbrowski, Dziwniel, Jogaila, Tosik, Janoszka, Żyra, Tuszyński

Dinamo – Zaglebie Lubin, Hanca, urmărit din tribune

Meciul are o importantă destul de mare pentru Sergiu Hanca. Mijlocașul de bandă al Câinilor este în atenția formațiilor care au terminat pe primele două locuri în Liga 1: Legia Varșovia și Jagiellonia. Cu toate aceste, cei din Jagiellonia vor avea ocazia să îl vadă la lucru pe internaționalul român chiar împotriva lor. Cele două formații se vor întâlni pe 10 iulie, urmând ca Dinamo să termine cantonamentul din Polonia pe 11 iulie.

ADVERTISEMENT

Programul lui Dinamo în cantonamentul din Gniewino:

10 iulie, ora 17:00: Dinamo București vs Jagiellonia

11 iulie, ora 12:00: Dinamo București vs Chojniczanka Chojnice

Tags: