Sport

Dinamoviștii nu l-au uitat pe Marian Cozma! Mesaj emoționant în timpul meciului Dinamo – Poli Timișoara 23-23. FOTO

08.02.2020 | 15:34
Dinamovistii nu lau uitat pe Marian Cozma Mesaj emotionant in timpul meciului Dinamo  Poli Timisoara 2323 FOTO
ADVERTISEMENT

Dinamo nu a reușit să treacă de Poli Timișoara în etapa a 17-a a campionatului. Bucureștenii au încheiat la egalitate, scor 23-23, partida cu Poli și au consemnat a doua partidă consecutivă fără victorie. Fanii nu l-au uitat pe Marian Cozma și i-au pregătit un mesaj comemorativ.

Al doilea pas greșit pentru Dinamo în campionat

De remarcat că oaspeții au condus cu 7-3, au avut 12-8 la pauză și, extrem de important, nu le-au permis celor de la Dinamo să ajungă în avantaj pe tabelă în repriza secundă.

ADVERTISEMENT

Mai mult, bănățenii au ratat o lovitură de la 7 metri pe final de meci, ratând printre degete victoria.

Pentru Dinamo, pasul greșit cu Poli Timișoara vine după înfrângerea din etapa trecută de pe terenul celor de la HC Dobrogea Sud, scor 26-27. Mihai Asoltanei a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo, reușind să înscrie șapte goluri.

ADVERTISEMENT

Dinamo rămâne lider detașat în Liga Zimbrilor, cu 40 de puncte. Potaissa Turda și Steaua București completează podiumul, cu 32 de puncte.

Pentru Dinamo urmează o „dublă” de foc în Liga Campionilor, în 22 februarie și 1 martie. Handbaliștii români vor da piept cu portughezii de la Sporting Lisabona, în barajul pentru calificarea în optimile celei mai importante competiții din Europa.

ADVERTISEMENT

Fanii lui Dinamo nu l-au uitat pe Marian Cozma

Suporterii lui Dinamo nu l-au uitat pe Marian Cozma, sportiv decedat în urmă cu 11 ani, la Veszprem. În noaptea dintre 7 și 8 februarie 2009, Marian Cozma a fost înjunghiat într-un bar din orașul maghiar Veszprem de mai mulți indivizi puși pe scandal. Din păcate, medicii nu au putut să-l salveze.

„Marian Cozma înseamnă Dinamo!”, au scris fanii pe banner. În memoria lui Cozma a fost ținut un moment de reculegere înainte de începerea partidei.

ADVERTISEMENT
Fanii nu l-au uitat pe Marian Cozma
Mesaj al fanilor dinamoviști pentru Marian Cozma

De asemenea, suporterii dinamoviști au pregătit un mesaj special pentru următorul meci din Liga Campionilor: „22.02 cu toții la Lisabona!”.

ADVERTISEMENT