Fotbal intern

Dinamoviștii, sub lupa lui Dănuț Lupu după victoria cu FC Voluntari: „Nu vor să intre în istoria neagră”

30.04.2021 | 20:40
Dinamovistii sub lupa lui Danut Lupu dupa victoria cu FC Voluntari Nu vor sa intre in istoria neagra
Fostul mijlocaș continuă să spere că Dinamo va reuși să se salveze de la retrogradare. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Chiar dacă victoria obținută pe teren propriu, scor 2-0, contra Voluntariului, după trei luni de așteptare, a reaprins speranțele întregii suflări dinamoviste, lupta pentru evitarea retrogradării încă nu s-a încheiat.

Acesta este mesajul cât se poate de ferm pe care Dănuț Lupu a ținut să-l transmită elevilor lui Dușan Uhrin, aflați pe loc de baraj înaintea celor 5 partide rămase de disputat din play-out-ul Ligii 1.

ADVERTISEMENT

Golurile partidei din Ștefan cel Mare au fost marcate de Bejan (minutul 75), la capătul unui corner executat de Anton, respectiv Nemec, care a trimis mingea în plasă din câțiva metri, după o pasă furnizată de Sorescu. După această victorie, pe „câini” îi așteaptă o deplasare extrem de dificilă, pe terenul celor de la Viitorul, echipă aflată la rândul ei într-o revenire de formă.

Dănuț Lupu, mesaj pentru dinamoviști după victoria cu FC Voluntari

Aveau nevoie ca de aer de aceste trei puncte! Mai au cinci meciuri şi eu sper din suflet să se salveze pentru că nu cred ca vreunul din jucătorii aflaţi acum aici vor să intre în istoria neagră a lui Dinamo”, a declarat Dănuț Lupu la Look Sport.

ADVERTISEMENT

În schimb, Cornel Dinu, un alt jucător emblematic din istoria lui Dinamo, nu s-a arătat deloc încântat de jocul elevilor lui Dusan Uhrin. Ba chiar a pus din nou tunurile pe conducători pentru transferurile din ultimii ani şi a avertizat că salvarea de la retrogradare rămâne, în aceste condiții, o misiune extrem de dificilă.

Dacă sunt fericit înseamnă că devin inconştient. Nu pot să fiu. Mă închin de la 3 ani singur, nu poate să îmi impună nimeni. Problema e ca situaţia este la fel.

ADVERTISEMENT

E bine că au reuşit să câştige. Dinamo, contrar istoriei ei, a fost o echipă ofensivă. De data asta Dinamo are faze de atac, de abia în repriza a doua, când şi-a creat 3, 4 ocazii destul de importante şi reuşeşte să marcheze de două ori.

Dar, la Dinamo, în două cuvinte: paguba imensă este declanşată acum 3 ani de zile, când sunt aduşi 12 jucători. Continuă când vin 15, 16 jucători.

ADVERTISEMENT

Şi continuă acum, când sunt aduşi 8 jucători de… Nu mai vreau să dau nume. Este imposibil să ai o echipă competitivă, când în 3 ani aduci 50 de jucători”, a explicat „Procurorul” la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT