Alexandru Musi face tot posibilul pentru a-și demonstra devotamentul față de Dinamo, noua sa echipă. După scandările anti FCSB, fostul jucător al „roș-albaștrilor” a postat un nou mesaj în cinstea echipei actuale pentru care evoluează.
Alexandru Musi a ajuns la Dinamo în vara acestui an ca parte a unui schimb ce l-a vizat pe Dennis Politic, jucătorul care a mers la FCSB, dar și o sumă de bani suplimentară.
După ce a marcat chiar la debutul pentru „câini”, Alexandru Musi a început să își manifeste dragostea față de noua sa echipă. Cel mai recent episod s-a consumat la finele meciului cu FC Botoșani, din etapa a 2-a.
La finalul partidei de pe „Arcul de Triumf”, acesta a mers alături de colegii săi să salute galeria. Deși inițial i-a fost cerut de către suporteri să înjure Steaua, ulterior, fostul jucător de la FCSB s-a întors și a acționat întocmai dorinței fanilor.
După evenimentul cu pricina, Alexandru Musi a postat în mediul online un nou mesaj care sugerează atașamentul său față de Dinamo: „Solo (n.r. – doar) Dinamo București”, a scris jucătorul pe contul său de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Musi a jucat și împotriva celor de la FC Botoșani în etapa a 2-a. Noul jucător al lui Zeljko Kopic a avut câteva șanse importante de a deschide scorul, însă tabela s-a păstrat 0-0 pe întreaga durată a meciului. La final, jucătorul a comentat momentul în care i-a făcut pe plac galeriei „câinilor”.
„Ce puteam să fac, să nu mă alătur și eu? Noi suntem aici ca o familie și cu siguranță vom face lucruri minunate împreună. Lumea poate să zică ce vrea, atâta timp cât eu sunt sănătos și mă simt bine, nu mă interesează ce vorbește lumea în jurul meu”, a declarat Musi la finalul jocului.