Fotbal intern

Dinu Gheorghe revine în fotbal chiar împotriva fostei sale echipe. Ce a spus la despărțirea de Dinamo

08.03.2019 | 16:06
Dinu Gheorghe revine in fotbal chiar impotriva fostei sale echipe Ce a spus la despartirea de Dinamo
ADVERTISEMENT

Dinu Gheorghe este unul dintre cei mai vechi conducători ai fotbalului românesc. El a fost președinte al Rapidului în perioada George Copos și a mai ocupat aceeași funcție și la FC Brașov și Astra Giurgiu. Dinu „Vamă” a fost însă și manager general al lui Dinamo, la ultima lui experiență în fotbalul românesc. Recent, Dinu Gheorghe a revenit în fotbalul românesc și a semnat cu Dunărea Călărași, formație alături de care va încerca să se salveze de la retrogradare. Primul adversar pentru Dinu Gheorghe în noua postură? Chiar Dinamo.

Dinu Gheorghe va întâlni Dinamo, în primul meci de la numirea sa ca oficial al Dunării Călărași

Dinu Gheorghe a plecat de la Dinamo după numai 4 luni. El a fost numit la conducerea clubului în aprilie 2015, dar s-a despărțit de clubul din Ștefan cel Mare în luna august, în urma unor neînțelegeri cu patronul Ionuț Negoiță. Antrenor la Dinamo era atunci, ca și acum, Mircea Rednic.

ADVERTISEMENT

La despărțirea de la Dinamo, Dinu Vamă avea să afirme că: „Am convenit că e mai bine aşa. S-a plecat la un drum şi s-a respectat ce am stabilit, dar am convenit cu Negoiţă că nu vedem lucrurile la fel şi am ajuns la un acord să ne despărţim. Echipa va creşte şi va face o figură frumoasă în continuare şi fără mine. S-au adunat în timp nemulţumirile şi azi am pus punct. Dinamo n-are probleme financiare în clipa de faţă. Toţi jucătorii aduşi de Dinamo au venit cu acordul domnului Negoiţă, al meu şi al lui Mircea Rednic. N-am nici un plan pentru următoarea perioadă. Deocamdată încerc să mă liniştesc puţin după astea 4 luni. N-am uitat că am spus că vreau ca Dinamo să fie ultimul club din cariera mea”.

Dinu Gheorghe a colaborat în trecut cu Mircea Rednic la Dinamo
Dinu Gheorghe a colaborat în trecut cu Mircea Rednic la Dinamo

Dinu Gheorghe a acceptat oferta celor de la Dunărea Călărași

Dinu Gheorghe s-a înțeles cu Dunărea Călărași, echipă antrenată în prezent de Dan Alexa. Obiectivul formației aflate în acest moment pe locul 12 este salvarea de la retrogradare:

ADVERTISEMENT

„Normal că sunt emoții, e un joc important. Pentru mine este primul meci, dar mergem cu încredere. Salvarea de la retrogradare este primul pas. Nu o să fie ușor, va fi o luptă strânsă. Mai toate echipele din play-out au șanse mai mici sau mai mari să meargă în Liga a doua. Noi sperăm să fim deasupra liniei la final. Echipa nu e rea deloc. În iarnă s-au făcut transferuri bune”, a spus Dinu „Vamă”, după ce a acceptat propunerea celor din Călărași.