Diplomația bădărană a Kremlinului. De la „Câte divizii are Papa?” la pantoful lui Hrușciov, și de la câinele pentru Merkel la umilirea diplomaților europeni

Comportamentul liderilor ruși față de omologii lor din Occident este, adesea, de o grosolănie greu de imaginat. De fapt, potrivit multor comentarii din presa internațională de după fiecare astfel de incident, liderii și diplomații din Rusia arată că nu înțeleg și nu pot folosi decât limbajul forței brute. Replica despre Papa, care este, totuși, liderul spiritual al tuturor catolicilor, adică a unei populații de peste două ori mai mare decât a URSS în acel moment, arată dispreț față de ceea ce se numește „soft power”. Și aceasta pare să fie constanta diplomației Moscovei.

Ultimul episod s-a consumat săptămâna trecută, când ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ridiculizat-o, din cauza unei gafe, pe Liz Truss, ministrul de extrene al Marii Britanii. După ce  a calificat, în conferința de presă, înatâlnirea cu omoloaga sa britanică drept discuția „între un surd și un mut”, Lavrov a dezvăluit și un moment jenant pentru Truss.

„Dacă e vreun lucru de care lumea trebuie să fie salvată, atunci e vorba despre prostia și ignoranța politicienilor britanici”

De fapt, era una dintre obișnuitele capcane pe care politicienii ruși obișnuiesc să le întindă celor occidentali. Lavrov ar fi întrebat-o pe Lis Truss dacă este de acord ca Moscova să amplaseze trupe în provinciile Rostov și Voronej, două zone din Rusia. Confundându-le probabil cu Donețk și Lugansk, cele două provincii din Ucraina aflate sub controlul rebelilor pro-ruși, ministrul britanic a răspuns negativ.

Mai mult, Truss ar fi spus, potrivit Komersant, că Marea Britanie nu va recunoaște niciodată suveranitatea Rusiei asupra celor două provincii – în realitate zone rusești nedisputate vreodată. Ambasadorul britanic în Rusia și-a corectat șefa, care ulterior a explicat că nu a auzit bine ce a spus Lavrov. Dar a fost de ajuns pentru ca propaganda rusească și antioccidentală să-i califice pe toți politicienii statelor democratice drept slab pregătiți.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Și, pentru ca mojicia să fie completă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a scris într-o postare pe blog: „Dacă e vreun lucru de care lumea trebuie să fie salvată, atunci e vorba despre prostia și ignoranța politicienilor britanici”.

Dar disprețul rușilor pentru regulile de diplomație are rădăcini mult mai vechi. În 1239, mongolii care invadaseră partea de răsărit a Europei au trimis soli la Kiev, pentru a-i cere supunerea, după ce invadatorii cuceriseră alte orașe rusești. Dar principele Mihail de Cernigov a decis să-i ucidă pe ambasadori. Gestul a fost pedepsit, un an mai târziu, când trupele mongole conduse de Batu-Han au cucerit Kievul, au omorât vreo 50.000 dintre locuitorii săi și apoi au ars orașul. Ceea ce dovedește că încălcarea regulilor diplomației nu este mereu manevra câștigătoare, cum par acum să creadă liderii ruși.

„Câte divizii are Papa?”

Există mai multe versiuni cu privire la împrejurările în care Iosif Visarionovici Stalin a rostit aceste vorbe, dar este destul de cert că ele au fost spuse. Una dintre variante susține că acest răspuns i-ar fi fost dat de Stalin ministrului francez de externe Pierre Laval care, în timpul vizitei sale la Moscova din 1935 pentru a discuta despre o acțiune comună contra Germaniei naziste, ar fi întrebat ce se poate face pentru a îmbunătăți situația catolicilor din Rusia.

O altă variantă, prezentată de interpetul dictatorului bolșevic, Valentin Berejkov, susține că Iosif Stalin i-ar fi dat acest răspuns premierului britanic Winston Churchill, în timpul Conferinței de la Moscova din 1944, în contextul unei discuții despre situația Poloniei, o țară majoritar catolică, și relația cu Vaticanul. „Dar câte divizii are Papa de la Roma”, l-ar fi întrerupt abrupt Stalin pe Churchill, punând capăt discuției.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

Pantoful lui Hrușciov

Incidentul a avut loc în 12 octombrie 1960, la cea de a 902-a ședință plenară a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Liderul delegației din Filipine, Lorenzo Sumulong, s-a referit, în discursul său, la „popoarele din Europa de Est și din alte locuri din lume, ce sunt private de exercitarea drepturilor lor civile și politice și care au fost înghițite, pentru a spune așa, de Uniunea Sovietică”.

Când a auzit aceste lucruri, Nikita Hurșciov a sărit de la locul său și a mers spre pupitrul de la care vorbea filipinezul și l-a dat pe acesta deoparte, teatral, cu o mișcare a mâinii, dar fără să-l atingă, și a început un lung atac contra lui Lorenzo Sumulong. Liderul Uniunii Sovietice l-a numit pe liderul delegației din Filipine, printre altele, „prost, ticălos și lacheu”. Apoi i-a cerut președintelui Adunării Generale a ONU, irlandezul Frederick Boland, să-l cheme la ordine pe Lorenzo Sumulong, pe care l-a calificat drept „umil supus al imperialismului american”.

Boland l-a avertizat pe Sumulong să evite angajarea într-un schimb de replici și provocări ulterioare, dar i-a permis să-și continue discursul și l-a trimis la locul său pe Nikita Hrușciov. Nemulțumit, acesta a bătut cu pumnul în masă în semn de protest față de faptul că lui Sumulong i s-a permis să vorbească în continuare și, la un moment dat, și-a scos pantoful din picior și a bătut cu acesta în masă. Potrivit altor surse, episodul cu pantoful ar fi avut loc înainte ca Hrușciov să se apropie de pupitru. Oricum, discursul lui Sumulong a fost din nou întrerupt.

Întâmplarea implică și un român, pe Eduard Mezincescu, vice-ministru de externe, care s-a lansat într-o serie de declarații belicoase împotriva președintelui Frederick Boland și a lui Lorenzo Sumulong, în aplauzele și tropăiturile membrilor delegațiilor din blocul comunist. Ședința a fost până la urmă întreruptă de Boland, care pentru a anunța oprirea lucrărilor a lovit atât de tare cu ciocănelul încât acesta s-a rupt, iar partea superioară a zburat prin sală.

Gestul lui Nikita Hrușciov a fost ridiculizat de premierul Marii Britanii, Harold Macmillan, care a întrebat, după ce acesta a lovit cu pantoful în masă, dacă poate să primească și traducerea acelei declarații”.

În fine, deși nu există dovezi fizice despre incident, iar fotografiile care circulă sunt măsluite, incidentul a fost recunoscut de Nikita Hrușciov în autobiografia sa.

„Propunerea de nerefuzat” pentru Băsescu

În 2012, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina privitoare la tranzitul gazului rusesc spre Europa, președintele de atunci al României, Traian Băsescu, a avut o convorbire telefonică cu președintele Vladimir Putin. Ulteior, la o întâlnire cu ziariștii străini acreditați la Moscova, Putin i-a transmis lui Băsescu, prin intermediul corespondentului TVR, o „ofertă de nerefuzat”, folosind exact această expresie, intrată în cultura urbană după ce a fost rostită de Marlon Brando în rolul capului mafiot Don Corleone din filmul „Nașul” (The Godfather) al lui Francis Ford Coppola.

„Președintele român mi-a cerut să cumpere gaz fără intermediari, într-o discuție telefonică. Am fost de acord ca discuțiile să se poarte direct între companii”, a spus Putin.

„Nu suntem impotrivă ca România să participe la proiectul South Stream. Însă am o altă ofertă pentru România, o oferta care este greu de refuzat. Vă rog să îi spuneți asta presedintelui Băsescu. Suntem gata să vindem direct catre compania de stat românească tot gazul rusesc care acopera nevoile Ucrainei pe un an de zile, iar apoi voi să-l vindeți mai departe Ucrainei. Este o ofertă bună?  Sper că ați consemnat”, i-a spus Vladimir Putin corespondentului TVR la Moscova, Liviu Iurea, la întâlnirea de la Novo Ogariovo, reşedinţa sa din afara Moscovei.

Un câine pentru Frau Merkel

Faptul că fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel se teme de câini, din cauză că a fost mușcată în 1995, era un fapt binecunoscut încă de la începutul mandatului ei în fruntea guvernului federal. Cu toate acestea, Vladimir Putin a ținut să-și cheme câinele, un labrador negru, în camera în care discuta cu Angela Merkel.

Incidentul a avut loc la Soci, în 2007, cu ocazia unei discuții cu privire la energie. Când Koni, un labrador, altminteri o rasă neagresivă, a amușinat-o pe cancelara Germaniei, aceasta a înghețat, vizibil înspăimântată. Putin a savurat momentul, tolănit în fotoliu, spunând: „Nu m-am gândit că vă va speria câinele. Sunt sigur că va fi cuminte”, și l-a chemat la sine. Merkel, care și-a ațintit privirea spre Putin, a avut și prezența de spirit să răspundă, în rusă: „Nu-i mănâncă pe jurnaliști, până la urmă…”.

George Packer, care a realizat pentru The New Yorker un profil al lui Merkel, a explicat și împrejurările incidentului. El a explicat că Putin, care a lucrat o vreme ca ofițer KGB în fosta RDG (partea comunistă a Germaniei), știe limba germană, iar Merkel, ca orice copil crescut într-o țară comunistă, înțelege rusa. Astfel că cei doi vorbeau adesea, în privat, în germană, pe care Putin o știe, totuși, mai bine decât știe Merkel rusă. Acest fapt a creat o anumită apropiere între cei doi lideri, iar „machismul” lui Putin ia trezit Angelei Merkel o oarecare simpatie.

Dar întâmplarea cu câinele a stricat această relație. „Înțeleg de ce a făcut asta – pentru a dovedi că este bărbat”, le-a spus Merkel unor jurnaliști. „El se teme de propria slăbiciune. Rusia nu are nimic, nici politică de succes, nici economie. Asta e tot ce au”, a adăugat cancelara. Iar pentru Sueddeutsche Zeitung, Merkel a comentat astfel incidentul: „Cred că președintele Rusiei știa foarte bine că nu sunt tocmai încântată să-i întâlnesc câinele, și totuși l-a chemat. Dar așa este el. Și puteți vedea că am încercat să fiu curajoasă, uitându-mă în direcția lui Putin, nu la câine”.

Cu toate acestea, Merkel pare să-l fi iertat pe Putin, având în vedere că, un an mai târziu, ea a făcut jocul Kremlinului, blocând accesul în NATO al Ucrainei și Georgiei, la summitul din 2008.

Tabloul lui Bush Jr. și altă poveste cu câini

Întâmplarea a fost relatată de fostul președinte american, devenit pictor după terminarea mandatului, cu ocazia prezentării unui portret pe care i l-a făcut lui Vladimir Putin. „După cum știți, câinele nostru drag, Baney, a ocupat un loc special în inima mea. Putin însă a vorbit cu dispreț despre el, spunând: «Asta numești tu câine?»”.

Un an mai târziu, cu ocazia unei vizite în Rusia, alături de soția sa, Barbabra Bush, Putin i-a întrebat dacă vor să-i vadă câinii. „Vladimir a spus, «V-ar plăcea să-mi cunoașteți câinii?» Și a apărut acest dulău uriaș, evident mult mai mare decât un Scottish terrier, iar Putin s-a uitat la mine și mi-a spus, «Mai mare, mai puternic și mai rapid decât Barney»”.

Fostul președinte al Statelor Unite crede că această anecdotă spune multe despre caracterul lui Putin. Bush a spus că acest lucru se reflectă și în portretul pe care i l-a făcut lui Vladimir Putin. „Am spus doar, «Wow. Oricine gândește „Câinele meu este mai mare decât câinele tău” are un caracter interesant». Și această pictură reflectă acest caracter”.

Umilirea lui Josep Borrell

Cel mai recent astfel de incident s-a petrecut în 2021, pe când șeful diplomației europene, Josep Borrell, era în vizită la Moscova. Era perioada scandalului legat de arestarea lui Alexei Navalnîi, opozantul lui Putin otrăvit cu Noviciok, un agent neurotoxic. Dar, ca și în cazul Liz Truss, mojicia Rusiei a fost făcută posibilă de inabilitatea și gafele lui Borrell.

Acesta a mers la Moscova din proprie inițiativă, prima astfel de vizită a unui oficial UE de rang înalt, pentru un dialog „strategic” cu privire la Orientul Mijlociu și pentru a transmite mesajul Uniunii Europene că Navalnîi trebuie eliberat. Doar că, odată ajuns acolo. Josep Borrell a făcut o mulțime de gafe: a lansat un atac asupra celui mai important aliat al UE, Statele Unite, cu privire la Cuba, a sprijinit în termeni extrem de elogioși vaccinul anticovid dezvoltat de Rusia, „Sputnik V”, deși acesta nu fusese aprobat de Ageenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și nu a făcut nicio referire la agresiunea Rusiei în Ucraina.

Mai mult, și-a anulat vizita la închisoarea unde era deținut Alexei Navalnîi, motivând că astfel ar fi arătat că este de acord cu încarcerarea opozantului lui Vladimir Putin. Și n-a avut nicio replică la acuzațiile lansate de Lavrov la adresa Uniunii Europene și Statelor Unite, și nici la comentariile privitoare la lipsa de democrație din țara sa de origine, Spania.

Ca mulțumire pentru acest comportament umil și împăciuitor, ministrul rus de externe l-a umilit crunt pe politicianul socialist spaniol ce conducea diplomația UE. Chiar în timp ce țineau conferința de presă comună, Rusia declara „persona non grata” trei diplomați din țări UE (Germania, Polonia și Suedia), pentru vina de a fi fost prezenți la o manifestație pentru eliberarea lui Navalnîi. Și, pentru ca umilința să fie completă, Ministerul de Externe al Rusiei publica, tot în aceeași zi, imagini care ar fi dovedit brutalitatea poliției din UE. Și, peste toate, regimul lui Putin l-a scos pe Navalnîi din închisoare pentru un proces cu acuzații absurde, dar pentru care opozantul „țarului” risca încă doi ani de închisoare, pe lângă sentința de trei ani și jumătate primită deja.

Întors la Bruxelles, unde gafele șefului diplomației europene și comportamentul Rusiei și al lui Lavrov au stârnit furie și consternare, Josep Borrell și-a apărat declarațiile nepotrivite făcute la Moscova prin intermediul purtătoarei de cuvânt, iar șefa Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat mulțumită de rezultatele vizitei subordonatului său în capitala rusă.

În loc de concluzie. Un posibil răspunsul la mojiciile Rusiei. Ce nu va fi dat prea curând

Mușamalizarea răsunătorului eșec al lui Borrell a fost, de bună seamă, interpretat de Kremlin ca încă o dovadă a slăbiciunii Occidentului. Așa că Lavrov a făcut același lucru cu Liz Truss. Și asta pentru că diplomații și liderii Occidentului nu știu cu cine au de-a face, după cum observă Anne Applebaum într-un editorial din The Atlantic.

În loc de vorbe goale despre reguli și valori, spune Applebaum, ministrul britanic ar fi putut să vorbească astfel la conferința de presă cu Lavrov:

„Bună seara, doamnelor și domnilor jurnaliști. Sun încântată să mă întâlnesc cu dumneavoastră după întâlnirea cu omologul meu rus Serghei Lavrov. De astă dată nu am mai purtat discuții plicticoase despre tratate pe care el nu le respectă și promisiuni pe care le încalcă. I-am spus, în schimb, că invadarea Ucrainei ar aduce cu sine un cost foarte, foarte mare – mai mare decât v-ați putea imagina. Plănuim să oprim complet exporturile de gaz ale Rusiei – Europa își va găsi resurse de energie oriunde altundeva. Și suntem pregătiți să sprijinim rezistența ucraineană oricât va fi nevoie, decenii chiar. Vom mări de patru ori ajutorul pentru opoziția din Rusia, la fel cel pentru media. Vrem să ne asigurăm că rușii vor auzi adevărul despre această invazie cât de tare posibil. Și dacă vreți să schimbați regimul din Ucraina, ne vom ocupa de o schimbare de regim în Rusia”.

Autoarea mai spune că Truss sau Borrell ar fi trebuit apoi să adauge o insultă personală, în stilul lui Lavrov, spunând că sunt mirați „cum, din salariul pe care acesta îl încasează a reușit să plătească luxoasele proprietăți din Londra ale familiei sale”. .Și ar fi putut, apoi, să menționeze întreaga listă de funcționari publici ruși ce își țin copiii la școli din Paris sau Lugano (Elveția) și să anunțe că acești copii au fost deja trimiși acasă, alături de părinți: „Gata cu Școala Americană” în Elveția! Gata cu proprietățile din Knightsbridge! Gata cu iahturile din Mediterana!”

Dar liderii europeni nu vor spune niciodată astfel de cuvinte, mai spune Anne Applebaum. Pentru că ei „trăiesc într-o lume în care regulile contează, în care protocolul diplomatic este folositor, în care vorbirea politicoasă este prețuită. Ei cred că, atunci când merg la Moscova, discută cu persoane care se pot răzgândi pe baza argumentelor dintr-o dezbatere. Ei cred că elitei Rusiei îi pasă de „reputație”. Dar niciuna dintre aceste păreri nu este corectă”.

De fapt, spune autoarea, acestor autocrați nu le pasă de tratate și documente, sunt oameni care nu respectă decât puterea brută. „Când vorbesc cu diplomații occidentali, liderii ruși nu aud decât ceea ce le amenință poziția, puterea și averea”.