News

Directorul Spitalului Colțea, schimbat din funcţie. Nicuşor Dan: „E nevoie de o nouă conducere”

Directorul Spitalului Colțea din București a fost schimbat din funcție. Nicușor Dan a făcut anunțul pe Facebook.
21.07.2021 | 16:08
Directorul Spitalului Coltea schimbat din functie Nicusor Dan E nevoie de o noua conducere
Directorul Spitalului Colțea, schimbat din funcţie. Nicuşor Dan: „E nevoie de o nouă conducere” Sursa foto: hepta.ro/ Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Directorul Spitalului Colțea a fost schimbat din funcție. Nicușor Dan a făcut anunțul prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Primarul General al Capitalei a precizat că „e nevoie de o nouă conducere” și a decis să nu mai prelungească mandatul lui Mircea Lupuşoru, actualul director al spitalului.

ADVERTISEMENT

Directorul Spitalului Colțea, schimbat din funcţie. Nicuşor Dan: „E nevoie de o nouă conducere”

Directorul Spitalului Colțea, Mircea Lupuşoru, a fost schimbat din funcție. Nicușor Dan a făcut acest anunț printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Edilul susține că Spitalul Clinic Colțea are nevoie de o nouă conducere și va urma un concurs pentru ocuparea postului. Până la organizarea acestui concurs, interimatul va fi preluat de un medic epidemiolog.

ADVERTISEMENT

Directorul interimar al spitalului va fi Paul Daniel Iordache, medic epidemiolog, doctor al Universității Reykjavik din Islanda, dar și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

În plus, edilul a mai declarat că hotărârea de a schimba conducerea spitalului fusese luată de mai mult timp.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan susține că această schimbare constituie „primul pas din reforma necesară” în Spitalul Colțea, dar și în alte spitale administrate de Primăria Capitalei.

„Am hotărât să nu mai prelungesc mandatul directorului Spitalului Clinic Colțea, Mircea Lupușoru. E nevoie de o nouă conducere a acestui spital și va urma un concurs pentru asta.

ADVERTISEMENT

Până la organizarea concursului, interimatul va fi preluat de către Paul Daniel Iordache, medic epidemiolog, doctor al Universității Reykjavik din Islanda și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, un bun profesionist din domeniul sănătății.

Hotărârea mea fusese luată cu ceva vreme în urmă, iar schimbarea conducerii e primul pas din reforma necesară în acest spital și în alte spitale din subordinea Primăriei Capitalei.

Le mulțumesc medicilor care au semnalat inclusiv astăzi problemele de management din spital”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Scandal la Spitalul Colțea în martie 2020

Spitalul Colțea este aflat în centrul Capitalei și se află în administrația Municipiului București.

Anul trecut, chiar înainte ca pandemia de Covid-19 să ia amploare în România, medicul Marian Stamate a avut un conflict de proporții cu directorul Mircea Lupușoru. 

Doctorul Stamate i-a reproșat directorului, la momentul respectiv, că Spitalul Colțea nu dispune de echipamente de protecție pentru personalul medical.

Scandalul a avut loc în martie 2020, cu doar câteva zile înainte de instalarea stării de urgență pe teritoriul României.

ADVERTISEMENT
Tags: