Fotbal intern

Directorul Veolia: „După conferință, 13 echipe din România ne-au cerut să le sponsorizăm”

14.06.2019 | 21:58
Directorul Veolia Dupa conferinta 13 echipe din Romania neau cerut sa le sponsorizam

Mădălin Mihailovici, directorul Veolia, a anunțat că nu mai puțin de 13 cluburi din fotbalul românesc l-au căutat după ce a anunțat că se retrage de la Petrolul

Directorul Veolia: „După conferință, 13 echipe din România ne-au cerut să le sponsorizăm”

Mai interesant este că acesta nu spune nu unei reveniri la Petrolul, echipa sa favorită încă din copilărie. Mihailovici a dezvăluit că a fost căutat chiar și de un club care evoluează în Europa League (Viitorul, U Craiova sau FCSB).

„Veolia a fost lângă Petrolul încă din Liga a 4-a. Înainte de returul din Liga a 4-a, Petrolul nu mai avea bani să se finanțeze. Veolia a fost sponsor inițial, iar apoi finanțator. Așa a promovat Petrolul. Până să venim noi, ei nu aveau mingi de antrenament. Nimeni nu le-a contestat fanilor faptul că sunt la baza reînființării clubului. Dar ca să mergi mai departe, trebuie să ai fonduri.

Cum să mai vin înapoi la echipă. Am adus un președinte de club care a dovedit că poate să facă performanță. Am negociat cu Flavius Stoican chiar înainte de conferință, am crescut lângă stadion, iar ei mi-au cerut să plec. Ei nu și-au dorit ca acest proiect să reușească.

Veolia sponsorizează Lyon și Viktoria Plzen, iar eu am reușit să-i conving să vină și la Petrolul. Dar e de ajuns. Am suportat doi ani umilințe. Petrolul este al prahovenilor, nu al unui grup de suporteri. Am fost, sunt și voi fi petrolist.

După ce am plecat de la conferință, am primit 13 cereri ca Veolia să sponsorizeze alte echipe din fotbalul românesc, inclusiv una care joacă în Europa League. M-a impresionat un simplu mail de la președintele unei echipe care se zbate în Liga a 3-a. Un mail exemplar de la Steagu Roșu Brașov. Mie îmi place să plec de jos, să construiesc. Dar vreau să cred că ploieștenii se vor trezi în ceasul al 12-lea” – a spus Mădălin Mihailovici la emisiunea Fotbal Club și TV Digi Sport.

Tags: