Discursul-manifest al lui Daniel Băluță a avut loc la ceremonia susținută la galeria Senat, din cadrul Combinatului Fondului Plastic, unde alesul PSD și-a lansat oficial candidatura la Primăria Capitalei, în fața a circa 500 de susținători.
Printre cei prezenți la eveniment au fost, printre alții, liderul social-democrat și președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, ministrul Muncii, Florin Manole, Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, dar și primarii sectoarelor 2, 3 și 5, respectiv Rareș Hopincă, Robert Negoiță și Vlad Popescu Piedone.
Cu această ocazie, Daniel Băluță a ținut un discurs prin care și-a prezentat ideile pentru revitalizarea Bucureștiului, despre care candidatul spune că este „un oraș viu, dar obosit, care nu mai are răbdare pentru scandal, improvizație și explicații”.
„Sunt Daniel Băluță – medic la bază, administrator prin vocație și omul care a înțeles că nu ajunge să identifici problema, trebuie să o și rezolvi.
De fiecare dată când a crăpat o țeavă la 5 dimineața, când un șantier s-a blocat sau când părinții mi-au spus: „Domnule primar, începeți odată lucrările la școala asta”, am învățat același lucru: ori intri serios în problemă și o rezolvi, ori nu te mai numești primar.
Știu că într-o campanie se vor spune multe, mai ales într-una în care interesul pare pe jocuri politice și pe calcule inutile, dar un adevăr rămâne: în timp ce alții vorbesc despre ce nu se poate, eu am făcut”, și-a început edilul Sectorului 4 discursul.
Băluță a făcut un rezumat al reușitelor sale, printre care atragerea a peste 5 miliarde de euro în Sectorul 4, construirea primei stații de metrou realizate de o primărie, deschiderea de spitale și baze sportive, parcări și parcuri, consolidarea mai multor școli și grădinițe. De asemenea, în zona de sud a Capitalei a scăzut gradul de infracționalitate, sute de persoane vulnerabile au primit sprijin iar întreaga direcție a fost schimbată în bine.
„Nu spun asta din mândrie, ci din responsabilitate: știu ce înseamnă să promiți și apoi să te întorci în același loc, între aceiași oameni, și să dai ochii cu ei. Ce mă diferențiază este felul în care privesc administrația: prin ochii oamenilor, nu prin luptele politice. Sunt un primar care pune oamenii în centru și muncește pentru soluții, nu pentru titluri. Bucureștiul nu este un oraș prea mare ca să fie condus. Este un oraș prea fragmentat ca să funcționeze”, a mai spus Daniel Băluță.
Candidatul a vorbit și despre cum Capitala nu poate fi reparată pe bucăți, fragmentarea cauzată de multitudinea de sectoare, plus includerea județului Ilfov, fiind mult prea adâncă.
Băluță a punctat faptul că nu se poate vorbi despre siguranță într-un oraș în care poduri și pasaje au probleme structurale, iar în atât de multe clădiri cu risc seismic funcționează școli și spitale și chiar locuiesc oameni.
„Criza locuirii nu ține doar de piața imobiliară. Ține de cartiere fără creșe, fără școli, fără spitale, fără transport coerent. Unde serviciile lipsesc, prețurile explodează în altă parte. Așa se adâncesc diferențele între cartiere. Acesta este adevărul simplu: Bucureștiul nu poate fi reparat în bucăți. Are nevoie de coordonare, de viziune și de un singur plan pentru tot orașul. Și da, cred că până în 2032 putem transforma acest oraș într-un model european al calității vieții.
Standardele europene nu sunt visuri frumoase, sunt instrumente concrete, dacă există voință, coordonare și responsabilitate. În definitiv, Bucureștiul se lovește de două realități pe care le simțim cu toții: viața e prea scumpă, iar calitatea vieții este precară. Oamenii plătesc mult pentru prea puține servicii. Trăiesc tensiunea zilnică a facturilor, a chiriilor, a traficului, a timpului pierdut, a spațiilor publice insuficiente și a lipsei de siguranță. Îmi propun să schimb acest echilibru”, a subliniat politicianul.
Alte teme abordate de candidatul favorit în sondaje sunt scăderea costului vieții și creșterea calității vieții prin modernizarea rețelei de termoficare, locuințe accesibile pentru tineri și familii, transport integrat București-Ilfov cu un singur abonament, mai puțină birocrație și mai puține costuri pentru bucureșteni.
Mai multe trotuare sigure, mai multe parcuri bine întreținute, spații publice și iluminat eficient, piețe curate și străzi ordonate sunt alte câteva țeluri pe care Băluță speră să le atingă dacă va fi ales primar al Capitalei. La acestea se adaugă școli consolidate și spitale moderne și un oraș în care femeile și copiii să se simtă în siguranță și unde bătrânii sunt ajutați, iar adolescenții au variante sănătoase de creștere.
„O să mă întrebați, firesc: „Bine, dar concret, cum facem asta?”. Și o să vă spun doar câteva dintre măsurile propuse. Primul lucru: ne ocupăm de ce nu se vede, dar se simte în fiecare factură și în fiecare iarnă. Rețelele de termoficare sunt vechi, pierd enorm, iar multe blocuri din București aruncă căldura pe geam exact când oamenii au cea mai mare nevoie de ea. (…)
Trăim și într-un oraș care își așteaptă următorul cutremur. Nu mai putem amâna clădirile cu risc seismic și punctele critice din oraș. (…) De aceea vom merge pe un program complex: schimbarea conductelor mari din sistem, un ritm accelerat de reabilitare termică a blocurilor și un calendar clar de consolidare a clădirilor vulnerabile. (…)
A doua direcție este locuirea accesibilă. Astăzi, prea mulți oameni muncesc, dar nu reușesc să își permită o locuință a lor. Trebuie să dezvoltăm locuințe pentru tineri și familii, să regenerăm zone degradate și să construim parteneriate serioase pentru cartiere în care poți trăi, nu doar dormi.
A treia direcție este transportul. Un sistem integrat București–Ilfov, cu un singur abonament STB–Metrorex, benzi dedicate și noduri intermodale, înseamnă costuri mai mici și timp câștigat. Transportul coerent nu este un moft, este baza oricărei capitale europene. Dar un oraș nu înseamnă doar costuri”, a explicat Daniel Băluță în cadrul lansării oficiale a candidaturii sale la Primăria Capitalei.