Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a explicat luni dimineață, 25 august 2025, că formațiunea sa este de acord cu pachetul de eliminare a privilegiilor, dar că există încă două teme care trebuie discutate. Este vorba despre partea fiscală din pachetul 2 și despre măsurile care țin de administrația centrală și locală.
Grindeanu a precizat că PSD susține noile prevederi privind insolvența și propunerile venite de la Ministerul Sănătății. Totuși, pe fiscalitate și administrație, social-democrații cer o clarificare înainte ca pachetul să fie promovat de Guvern.
„Suntem în mare de acord cu tot pachetul de eliminare a privilegiilor. Suntem de acord cu cea nouă formă a legii insolvenței, suntem de acord cu propunerile venite din partea ministrului nostru de la sănătate, domnul Rogobete. În acest moment, sunt două chestiuni care sunt în discuție și care trebuie să fie clarificate și discutate în această săptămână.
Pe zona de măsuri fiscale, pachetul 2, și pe zona de administrație. Sunt două lucruri pe care noi trebuie să le clarificăm în această săptămână, înainte de a fi promovat acest pachet 2. Inclusiv aceste lucruri, lucrurile care țin de taxarea capitalului, lucrurile care țin de multinaționale, aceste propuneri pe care noi le-am spus. Trebuie să se găsească un numitor comun pe ce propunem noi cu ceea ce se vine în acest moment dinspre Ministerul Finanțelor sau dinspre Ministerul Dezvoltării”, a declarat președintele Camerei Deputaților, luni, 25 august 2025, la Parlament.
Social-democrații au adus deja propuneri prin vocea primarilor și președinților de Consilii Județene, care au avut discuții săptămâna trecută cu premierul și alți miniștri. Aceste idei ar urma să fie analizate și eventual incluse în varianta finală a pachetului 2. Întrebat dacă neparticiparea PSD la unele ședințe de coaliție a blocat adoptarea pachetului, Grindeanu a răspuns că partidul său ar fi fost de acord să se asume imediat partea care vizează doar eliminarea privilegiilor.
„Am spus că acest pachet poate fi adoptat și mâine dacă se asumă doar chestiunile pe eliminarea privilegiilor, doar că prin acest pachet nu se dorește doar eliminarea privilegiilor. (…) Dacă erau promovate doar măsurile de eliminare a privilegiilor, nu mai avem nevoie de nicio coaliție până la sfârșitul anului”, a mai declarat Grindeanu.
Problemele apar în ceea ce privește taxarea capitalului și reglementările privind multinaționalele, dar și în zona administrației. Din acest motiv, PSD cere lămuriri și o variantă finală înainte ca pachetul să fie trimis spre adoptare. Grindeanu a mai spus că astăzi este așteptată și prezentarea formei de rectificare bugetară de către ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Liderii PSD se întâlnesc luni pentru a analiza noile măsuri fiscale pregătite de guvern. Printre subiectele aflate pe masă se numără reforma pensiilor speciale din sistemul judiciar, dar și interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. De asemenea, luni seară, este programată și o ședință a coaliției de guvernare. Aici va fi stabilit calendarul pentru asumarea răspunderii pe pachetul fiscal numit „pachetul 2”. PSD ar urma să participe la această ședință, chiar dacă în ultima lună social-democrații au lipsit de la aceste întâlniri.