O dispariție neobișnuită a avut loc în județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 61 de ani dat dispărut de familie a fost găsit de polițiștii și pompierii botoșăneni în propria casă, în brațele iubitei sale.
Totul a început după ce copiii bărbatului de 61 de ani s-au întors din Italia și au mers să își viziteze tatăl, însă nu le-a răspuns nimeni la ușă și nici la telefon.
Văzând că tatăl lor este de negăsit, aceștia au intrat în panică și gândindu-se la ce este mai rău au pus mâna pe telefon și au sunat imediat la 112.
La fața locului au ajuns, la scurt timp, mai multe echipaje de intervenție de la Poliție, ISU și Ambulanță care au decis să spargă ușa apartamentului.
În timp ce pompierii se pregăteau să pătrundă în apartament, bărbatul dat dispărut de cei doi copii ai săi a deschis ușa. Apropape dezbărcat, acesta era extrem de nedumerit și nu înțelegea ce se petrece.
”La faţa locului am ajuns şi noi şi colegii de la ISU, şi poliţie, alături de copiii persoanei din interior. În momentul în care pompierii se pregăteau să spargă uşa a ieşit şi proprietarul apartamentului. Confuz şi speriat”, a declarat un asistent din cadrul SAJ Botoşani.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 61 de ani dispăruse chiar în brațele iubitei sale despre existența căreia familia lui nu a avea habar.
În timp ce copiii și echipele de intervenții se gândeau că acesta a pățit ceva și se pregăteau să spargă ușa apartamentului, se pare că el se afla în toiul unui episod romantic cu partenera sa.
Mai mult, botoșăneanul a luat și o pilulă albastă, iar efectele sale fiziologice au fost observate de toți polițiștii, pompieri, ambulanțieri, dar și de proprii copii.
În apărarea sa, bărbatul le-a spus oamenilor legii că este văduv de foarte mulț ani, iar de ceva timp a început o nouă relație amoroasă, însă nu a vrut ca cei doi copii ai săi să știe despre ea.