După ce Guvernul a decis adoptarea unor măsuri fiscale dure, incluse în așa-numita Ordonanță-trenuleț, menite să aducă bani la bugetul statului, categoria socio-profesională cea mai afectată este cea a polițiștilor. Aceștia urmează să rămână fără aproape jumătate din salariul lunar, în urma tăierii plăților aferente orelor suplimentare și a zilelor cu sărbători legale.
Oamenii legii nu suportă ideea ca veniturile să le fie tăiate, deși politicienii au anunțat doar înghețări. În contextul unor salarii și așa mici în sistem, micșorarea veniturilor prin neplata orelor suplimentare înseamnă o palmă grea pentru polițiștii din toată țara, care acuză mult mai multe deficiențe, pornind de la echipamente și până la abuzurile superiorilor.
„Colegii mei sunt foarte nemulțumiți, și nu doar polițiștii, vorbim despre toți angajații din sistemul de ordine publică și siguranță națională, că guvernanții au decis nu să le înghețe veniturile, cum au făcut la alte categorii socio-profesionale, ci să le taie. Efectivul, în anul 2025, urmează să vină la muncă în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, atunci când toată lumea este liberă, fără a primi niciun ban. Practic, guvernanții au pus semnul egal între o zi de luni și o zi de duminică de Crăciun, ceea ce nu este normal și toți acești angajați, în momentul în care aveau o siguranță a unui venit de un anumit cuantum, s-au înhămat la anumite cheltuieli, rate, copii mici, și acum toate aceste costuri vor trebui suportate din ce le-a mai rămas”, spune Gabriel Gîrniță, președintele Sidepol pentru FANATIK.
În contextul acestor măsuri, sute de polițiști au depus cereri de refuzare a efectuării orelor suplimentare, fiind vorba despre un drept legal. Doar într-o săptămână au fost depuse circa 70 de rapoarte la IPJ Buzău, însă în multe cazuri, angajatorii nu iau în seamă aceste cereri, încălcând, practic, legea.
„Un polițist nou intrat în sistem care, cu toate drepturile aferente salariului, pentru că salariul este foarte mic în sistem, undeva la minimul pe economie, ajunge pe la vreo 5.000-5.500 de lei, dacă îi tăiem 1.500-2.000 de lei cât au redus guvernanții, rămâne cu un venit de 3.000 de lei cu care să plătească o chirie de 2.000 de lei, pentru că majoritatea sunt din alte localități față de cele de domiciliu, practic nu va mai avea cu ce să mai trăiască de la o zi la alta, ceea ce este anormal într-un stat democrat și în România europeană a anului 2025.
Avem mii de rapoarte prin care colegii noștri își exercită acest drept prevăzut de Codul Muncii care vine și ne spune că munca suplimentară se face doar cu acordul angajatului. Și chiar dacă legislația prevede acest lucru, angajatorul, așa cum face în foarte multe cazuri, ignoră aceste prevederi legale și nu le iau în calcul aceste solicitări ale angajaților privind refuzul orelor suplimentare. În unele dintre situații, spre surprinderea tuturor, au declanșat cercetări, ceea ce înseamnă efectiv abuz în serviciu”, mai spune șeful de sindicat.
Mai grav este că deficitul, și așa simțitor, va fi cu atât mai mare, dat fiind faptul că mii de polițiști sunt gata să își dea demisia în orice moment. În mediul rural, de exemplu, se va lucra în intervalul 08.00 – 16.00, timp în care se vor efectua anchetele. Polițiștii nu vor mai veni la serviciu după ora la care, în mod normal, li se termină programul și nici nu vor mai veni de acasă atunci când vor fi chemați pe motivul lipsei de personal.
„Nu este nevoie să îi dea angajatorul pe polițiști afară pentru că dacă aceste măsuri nu vor fi rectificate și nu se va lua o decizie pin care să se revin la situația din decembrie 2024, când aceste drepturi erau în plată, polițiștii își vor da ei demisiile. Există deja 4.000 de demisii pregătite pentru a fi depuse către fiecare angajator în parte. Nimeni nu poate să își riște viața pentru o sumă derizorie mai mică decât salariul minim pe economie și pentru un stat care nu respectă legile decât atunci când își dorește și are interes să facă acest lucru.
În momentul de față avem un deficit de vreo 25-30% ceea ce înseamnă un minus în MAI pe toate armele posibile în jur de 30.000 de angajați. Păi dacă eu ca angajator, cu 30.000 de angajați, abia reușesc, la nivelul unei poliții de oraș sau la nivelul unei secții de poliție din București, să fac o patrulă de poliție, dacă vor pleca alte câteva mii, efectiv nu va mai avea cine să intervină la apelurile de urgență 112, nu va mai avea cine să asigure ordinea și liniște publică pe străzi, la scandaluri, la evenimente în familie, la tulburarea liniștii publice. Va fi, practic, un haos general cauzat chiar de către cei aflați la putere”, explică Gîrniță.
Șeful Sindicatului Democratic al Polițiștilor anunță că au fost la discuții cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, urmând să se ia o decizie cu privire la măsurile ce se vor lua în ceea ce îi privește pe oamenii legii. Se anunță, de asemenea, proteste și suspendarea temporară a activității în unele orașe din România. Mulți polițiști și-au depus chiar concedii medicale pentru a demonstra cât de nemulțumiți sunt de comportamentul superiorilor și politicienilor de la vârful țării.
„Este foarte riscant ceea ce poate să se întâmple. Am făcut sesizări inclusiv la CSAT pentru că este vorba de siguranța națională. Degeaba guvernul nu a tăiat la Sănătate și Învățământ, pentru că avem nevoie de aceste structuri să fie bine salarizate, dacă pe cea care asigură liniștea și ordinea publică pe străzi o ducem în derizoriu spre sărăcie, nu mai contează că avem sănătate și educație, pentru că nu vom mai putea ieși pe stradă. Am avut o primă întâlnire cu domnul vice-premier Predoiu, ne-au convocat la o nouă întâlnire pentru a finaliza discuțiile și toți cei prezenți acolo am fost destul de verticali și am solicitat repunerea colegilor noștri în drepturi. Dacă nu vor înțelege că acest lucru trebuie făcut pentru a reda onoarea și demnitatea acestei profesii, atunci vom fi într-un impas social fără precedent.
Dacă nu se concretizează nimic în perioada imediat următoare, vineri, 17 ianuarie, va fi un protest masiv cu peste 20.000 de persoane în București, organizat de toate sindicatele și asociațiile militare prin care vom încerca să arătăm nemulțumirea la care sunt supuși acești angajați care sunt luați, în fiecare an, în bătaie de joc. Suntem deja în al 9-lea an când fiecare guvern care s-a perindat pe la conducerea țării taie din drepturile acestor angajați. Suntem subjugați de 9 ani. Se gândesc că suntem singurii care nu pot face grevă, dar realitatea le-a demonstrat că polițiștii pot fi uniți și pot să își ceară drepturile și pot să tragă un semnal puternic de alarmă cu privire la aceste decizii incorecte”, a conchis Gabriel Gîrniță pentru FANATIK.
Și Bogdan Giuroiu, președinte executiv al Sidepol, susține că activitatea oamenilor legii nu poate continua în aceste condiții, mai ales că nu este prima oară când veniturile acestora sunt diminuate în condiții de criză. Singura cerință a celor care asigură siguranța și ordinea în țară este ca salariile să nu le fie scăzute, iar drepturile să le fie recunoscute și respectate în integralitatea lor.
„Inițial s-a spus că e doar o înghețare, ori singura categorie unde este o diminuare a drepturilor salariale este cea a polițiștilor. Am pornit un calendar de proteste care va continua până când guvernanții vor înțelege că nu acceptăm diminuare, ci doar înghețare maxim, mai ales că polițiștii sunt singurii bugetari care nu sunt puși pe grila Legii 153.2017, grila de salarizare, adică ne taie în continuare în condițiile în care avem deja o diminuare față de ceilalți colegi din aparatul bugetar.
Pentru noi e simplu, singura înțelege este să se revină la situația anterioară, nu cerem altceva. Noi nu suntem de acord cu așa ceva și am recomandat tuturor colegilor care nu vor să efectueze ore suplimentare să notifice angajatorul cu refuzul lor. Să vedem ce o să facă cu cei de la dispecerate, unde aveau peste 50 de ore suplimentare pe lună, pentru că nu e personal suficient. Și în stradă deficitul este foarte mare, peste 30%. Nimeni nu acceptă să piardă 1.000-1.500 de lei net pentru că guvernanții așa au vrut. Este problema dumnealor. Nu avem cum să fim de acord cu așa ceva”, a declarat, pentru FANATIK, Bogdan Giuroiu.