Românii care stau la casă trebuie să știe la ce distanță legală au voie să planteze viță de vie față de gardul vecinului. Aspectul este precizat în lege, dar puțini știu că pot suporta sancțiuni.
Articolul 613 al Codului Civil din România spune clar că toate plantele care depășesc înălțimea de 2 metri trebuie plantate la cel puțin 2 metri față de gardul vecinului, în timp ce pentru plantele mai mici, distanță minimă este de 50 de centimetri.
Vița de vie, chiar dacă nu este numită direct, se încadrează în prima categorie, iar cei care nu respectă legea, nu doar că riscă să se certe cu vecinii, dar pot fi obligați să taie sau îndepărteze plantele.
Când calculezi distanța dintre butașii de viță de vie și gard, trebuie să ții cont de câtă umbră pot crea și de riscul ca planta să se extindă pe terenul vecinului. În plus, cei care își doresc boltă, trebuie să aibă în vedere că procesul este mai detaliat.
Nu e suficient să respecți doar distanța dintre bolta de viță de vie și gard — trebuie păstrați și 2 metri între butuci. Aceștia se plantează într-un loc bine luminat, în gropi de aproximativ 40 cm lungime, lățime și adâncime.
De asemenea, în fiecare groapă se adaugă compost sau gunoi de grajd bine fermentat, pentru a hrăni vița de vie încă de la început. Fiecare plantă trebuie legată treptat de un sistem de susținere, pe măsură ce se dezvoltă, iar lăstarii trebuie dirijați prin tăieri de formare, astfel încât să capete o formă practică și plăcută vizual.
Printre soiurile ideale pentru boltă se regăsesc Muscat de Hamburg, cu boabe negre și parfumate, Chasselas Dore, recunoscut pentru boabele sale albe și dulci, și soiul Italia, apreciat pentru boabele mari, crocante și gustul plăcut, notează romaniatv.net.