Pariuri sportive

Campionii lumii! “Galacticii”, al 4-lea TROFEU în 2014!

FINAL DE MECI! Real Madrid cîştigă Campionatul Mondial al Cluburilor, o premieră pentru "galactici" în actualul format. Echipa lui Ancelotti încheie anul cu 4 trofee cîştigate: Cupa Spaniei,...
20.12.2014 | 21:26
Campionii lumii Galacticii al 4lea TROFEU in 2014

FINAL DE MECI! Real Madrid cîştigă Campionatul Mondial al Cluburilor, o premieră pentru “galactici” în actualul format. Echipa lui Ancelotti încheie anul cu 4 trofee cîştigate: Cupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al Cluburilor.

Golurile lui Bale şi Sergio Ramos aduc a 22-a victorie consecutivă din istoria clubului, care e la doar două victorii distanţă de a egala cea mai lungă serie de succese din istorie deţinută de brazilienii de la Cruzeiro.

real

*********************

Min. 80: Se joacă la trecerea timpului. Ronaldo e cel mai activ jucător, ţine să marcheze şi el 

Min. 70: Meciul s-a mai calmat, San Lorenzo nu pune probleme în ofensivă, iar Real Madrid pare că a mai oprit din motoare

Min. 50: GOOOOOL REAL! Bale marchează cu un şut slab, scăpat de portarul lui San Lorenzo

Loading the player…

Start în repriza a doua! 

PAUZĂ! Real Madrid conduce cu 1-0 la pauză prin golul marcat de Sergio Ramos! A fost o primă parte cu puţine ocazii, în care cei de la San Lorenzo. 

Min. 37: GOOOOL Real Madrid! Sergio Ramos îi aduce pe “galactici” în avantaj cu o lovitură de cap! 

Loading the player…

Min. 35: San Lorenzo se apără foarte bine, nu lasă spaţii şi Real Madrid nu reuşeşte să îşi creeze ocazii

Min. 20: Real Madrid domină meciul, însă ocaziile mari lipsesc 

Min. 2: Ronaldo centrează în careu şi Benzema este la un bocanc de deschiderea scorului 

Loading the player…

START ÎN FINALA CAMPIONATULUI MONDIAL AL CLUBURILOR. Toată acţiunea poate fi urmărită LIVE pe FANATIK.RO

UPDATE 21:30 / Atmosferă extraordinară pe stadion! Ambele echipe sînt susţinute frenetic din tribune

UPDATE 21:24 / Sepp Blatter este la centrul terenului şi dă mîna cu jucătorii celor două echipe. Este unul dintre cele mai dezechilibrate dueluri din finala Campionatului Mondial al Cluburilor

UPDATE 20:44 / Echipele de start în Real Madrid – San Lorenzo: 

echipe

UPDATE 18:00 / Sergio Ramos a făcut o afirmaţie hazlie la conferinţa de presă înainte de meci. Întrebat dacă îi e frică de San Lorenzo pentru că e echipa Papei, el a spus: “Sînt creştin şi nu cred că acest lucru ajută în fotbal. Real Madrid e echipa lui Dumnezeu şi clubul tuturor suporterilor. Dar San Lorenzo va încerca să ne pună probleme şi Papa e alături de ei”, a declarat Ramos conform presei engleze.

21986

UPDATE / Diferenţa dintre cele două echipe se poate vedea şi în cifre: lotul Realului valorează 689 de milioane de euro, în timp ce jucătorii sud-americani costă 37,1 milioane de euro. Spaniolii sînt aproape de 20 de ori mai scumpi decît adversarii lor!

Echipele probabile:

echipele rpob

UPDATE / Căpitanul lui Real Madrid, Sergio Ramos, a vorbit înaintea finalei despre meciul cu San Lorenzo.

“Sînt creştin şi cred în dumneze, dar faptul că Papa ţine cu San Lorenzo nu cred că va influenţa. Atmosfera va fi aici la fel ca acasă. Am simţit căldura fanilor care ne-au susţinut aici! Dacă San Lorenzo este echipa Papei, Real Madrid este echipa lui Dumnezeu“, a declarat Sergio Ramos, conform Marca.

********************************************************************************

Real Madrid este într-o formă excepţională, avînd 21 de victorii consecutive în toate competiţiile. Succesul cu numărul 22 ar fi sinonim cu primul Campionat Mondial al Cluburilor cîştigat de “galactici” în acest format. În faţă, Real îi va avea pe argentinienii de la San Lorenzo, echipa de suflet a Papei Francisc. Meciul va avea loc în această seară, de la ora 21:30. 

Dominaţie europeană

În ultimii ani, Europa domină această competiţie. Din 2007, cîştigătoarea Ligii Campionilor a pierdut o singură dată finala Mondialului cluburilor, Chelsea cedînd în 2012 în faţa brazilienilor de la Corinthians. În rest, echipa din Europa şi-a acontat de fiecare dată trofeul.

Chelsea-v-Corinthians-Paolo-Guerrero-celeb_2874992

Nu e mai puţin adevărat că primele ediţii ale Campionatului Mondial al cluburilor, înfiinţat în acest format în anul 2000 au fost cîştigate de echipele din America de Sud.  Tabloul cu învingătoarele din competiţie din anul 2000, cînd a fost înfiinţată competiţia:

wiki

* Între 2001 şi 2004 s-a jucat Cupa Intercontinentală, Campionatul Mondial al cluburilor fiind reluat din anul 2005. 

Real Madrid fără trofeu

Real Madrid e cea mai galonată echipă din istoria fotbalului. E singura echipă care a reuşit să cîştige de 10 ori Liga Campionilor, însă nu s-a impus niciodată la Campionatul Mondial al Cluburilor!

Real Madrid Vs Atletico Madrid

Real a participat la prima ediţie a competiţiei, în anul 2000, atunci cînd a încheiat competiţia pe locul 4, unul ruşinos. Competiţia a fost cîştigată atunci de brazilienii de la Corinthians, împotriva conaţionalilor de la Vasco Da Gama.

“Galacticii” au pierdut finala mică a turneului în faţa mexicanilor de la Necaxa, tot după loviturile de departajare. De această dată însă, norocul pare să se schimbe, în condiţiile în care Real Madrid trece prin cea mai bună formă.

220738

Ajutor divin

San Lorenzo este un club argentinian care a cîştigat de 15 ori titlul în Argentina, ultima dată în anul 2013, succes care i-a permis accesul în Copa Libertadores.

Argentinienii au profitat de participarea în Copa Libertadores şi au reuşit să se impună în competiţia supremă din America de Sud la nivel de club după o finală adjudecată în faţa paraguayenilor de la Nacional Asuncion (1-1 în deplasare, 1-0 acasă).

tumblr_naa3x1osbp1rjh70yo1_1280

San Lorenzo a devenit un club şi mai popular după ce noul papă, Francisc, a declarat că San Lorenzo e echipa lui preferată. Mai mult, noul stadion al clubului va purta numele Papei Francisc. 

4TF0VTZKJL_ht_pope_francis_soccer_flag_twitter_jt_130317_wg

Diferenţă majoră la casele de pariuri

Real Madrid este favorită certă la casele de pariuri care oferă o cotă fabuloasă pentru o eventuală surpriză. Cota pentru victoria lui Real Madrid e 1,10, un egal e cotat la 11,00, în timp ce victoria lui San Lorenzo are cota 30,00.  Meciul va avea loc sîmbătă de la ora 21:30 şi va putea fi urmărit în România pe Eurosport 2.

Echipe probabile:

Real Madrid (4-2-3-1): Casillas – Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo – Kroos, Isco – Bale, James, Ronaldo – Benzema. Antrenor: Carlo Ancelotti.

San Lorenzo (4-2-3-1): Torrico – Buffarini, Kanneman, Yepes, Mas – Ortigoza, Mercier – Veron, Barrientos, Kalinski – Cauteruccio. Antrenor: Edgardo Bauza.

reeeeaaaal

P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!