Sport

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a ajuns în presa italiană! ”Rușinea adusă familiei noastre este intolerabilă”

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a atras atenția presei italiene, ea vorbind despre ce se petrece acum între ei, numindu-l, deja, pe antrenor, ca fiind fostul ei soț.
16.11.2021 | 19:05
Divortul dintre Anamaria Prodan si Laurentiu Reghecampf a ajuns in presa italiana Rusinea adusa familiei noastre este intolerabila
Anamaria Prodan a vorbit despre divortul de Laurentiu Reghecampf in presa italiana si l-a numit deja ca fiind fostul ei sot Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Presa italiană a rezervat spațiu amplu divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, impresara vorbind despre ceea ce s-a întâmplat pentru site-ul Tuttomercatoweb.

Ce spune Anamaria Prodan pentru presa italiana despre divorțul de Laurențiu Reghecampf?

”E o situație foarte complicată, sunt și copii la mijloc. Copiii mei au peste douăzeci de ani, dar este o situație rușinoasă pentru că suntem celebri în România. Și această rușine adusă familiei noastre de fostul meu soț e intolerabilă”, susține Anamaria Prodan pentru site-ul Tuttomercatoweb.

ADVERTISEMENT

Mai mult, explică Anamaria Prodan, vina pentru divorț i-ar aparține lui Laurențiu Reghecampf, omul pe care, explică ea, l-ar fi ajutat să răzbească în lumea fotbalului: ”A fost nevoie de multă muncă pentru a-l prezenta pe fostul meu soț. Nimeni nu îl cunoștea până când nu m-am implicat eu”.

Mai mult, a precizat pentru italieni Anamaria Prodan, relația pe care o avea cu Laurențiu Reghecampf s-a stricat în momentul în care antrenorul s-a cunoscut cu mai tânăra sa iubită, cea care îi va dărui un copil.

ADVERTISEMENT

„Uneori bărbații, ajungând la anumite niveluri, nu știu să întrețină o familie. Întotdeauna vor mai mult de la viață. Aici este vorba de a duce o viață normală, bine făcută, cu mult sacrificiu și muncă și întreținerea unei familii și a imaginii copiilor”, a mai precizat Anamaria Prodan pentru sursa citată.

Anamaria Prodan vrea să cumpere un club de fotbal din Italia

Anamaria Prodan a dezvăluit presei italiene că, în viitor, își dorește să cumpere un club de fotbal din Peninsulă și că, deja, a pus ochii pe două asemenea echipe, din sudul țării. E adevărat, a mai explicat ea, achiziționarea unui asemenea club va trebui să mai aștepte până când se finalizează complicațiile pe care le are în viața personală.

ADVERTISEMENT

„Este greu, astăzi trebuie să fiu lângă copiii mei care au fost abandonați de tatăl lor și ar fi periculos să-i las în pace. Astăzi fostul meu soț așteaptă un alt copil. Toate acestea nu sunt bune pentru ei.

Dar când rezolv aceste probleme, da, aș vrea să cumpăr un club din Italia și pentru că fotbalul italian este extraordinar. Familia mea a fost mereu pe prima pagină a ziarelor, cel puțin până când fostul meu soț i-a denigrat. Dar eu și copiii mei, ne-am dori un club în Italia”, a mai spus impresarul Anamaria Prodan.

ADVERTISEMENT

Iar când a fost întrebată ce echipe și-ar dori să cumpere, Anamaria Prodan a fost directă: „Palermo sau Catania. La Catania am lucrat mult cu Lo Monaco când l-am adus pe Dică”.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au anunțat divorțul

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au anunțat că vor divorța, dar încă, conform declarațiilor făcute de impresară, în exclusivitate pentru FANATIK, nu se știe momentul în care va ave aloc despărțirea lor oficială.

”Nu știu de divorț nimic. Nu a depus niciun dosar, nu am vorbit de notar”, a spus Anamaria Prodan. Mai mult, a precizat ea, în ultima vreme vorbește adeseori cu Laurențiu Reghecampf.

”Noi vorbim, acum, vorbim despre problemele copilului, niciodată de așa ceva. Eu nu am primit niciun act de divorț, nimic. Nici el nu îmi spune de așa ceva, noi vorbim doar de copii, de nevoile lui, ce trebuie să facem. Vorbim în fiecare zi, aproape, dar de copii…”, a mai spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Anamaria Prodan.

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a devenit inevitabil după ce, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, antrenorul Craiovei a aflat că va deveni din nou tată, iubita lui de acum, Corina, urmând să îi dăruiască un copil, al treilea.

ADVERTISEMENT