DNA cere suspendarea falimentului Carpatica Asig. Care este motivul

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
09/08/2016, 19:46
DNA cere suspendarea falimentului Carpatica Asig. Care este motivul

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia Judiciară Penală au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC CARPATICA ASIG SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare şi lichidare iniţiate, în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea proceduri au fost deja iniţiate.

SC CARPATICA ASIG SA a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru infracţiuni de cumpărare de influenţă şi dare de mită, la data de 25 aprilie 2014, după finalizarea unei anchete complexe.

Cererea procurorilor adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost formulată pentru următoarele motive:

Prin sentinţa penală nr. 44/F din 08.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatei SC CARPATICA ASIG SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum şi difuzarea hotărârii de condamnare în mass media.

Împotriva sentinţei menţionate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) a decis, între altele:

– declanşarea procedurii de faliment şi lichidarea Societăţii CARPATICA ASIG SA prin procedura obişnuită de insolvenţă;

– emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Societăţii CARPATICA ASIG SA (urmând a fi sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent).

Decizia nr. 1498/27.07.2016 a Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586/02.08.2016.

În cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii arată că situaţia apărută în urma deciziei luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât să aceasta nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Sursă: www.realitatea.net

Ştirea MOMENTULUI

Simona Halep – Ashleigh Barty 7-5, 5-4. Program infernal pentru liderul mondial! Joacă din nou în câteva ore dacă se califică

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×