News

Scandal de corupție la ITM Ilfov. Șeful și doi inspectori reținuți de către procurori

Procurorii DNA îl acuză pe șeful ITM Ilfov, doi inspectori ai instituției și un inspector vamal de luare de mită. Cazul conține și o serie de fapte legate de punerea pe piață a unor măști neconforme.
08.12.2021 | 13:07
Scandal de coruptie la ITM Ilfov Seful si doi inspectori retinuti de catre procurori
DNA l-a trimis în judecată pe șeful ITM Ilfov, alături de doi inspectori. Credit foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore a șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, George Gavrilă, a doi dintre inspectorii din cadrul instituției și a unui inspector vamal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați pentru acuzații de luare de mită.

“În cursul zilei de 06 decembrie 2021, au fost efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza municipiului Bucureștii și a județelor Ilfov și Prahova, din care patru la sediul I.T.M. Ilfov, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, au precizat procurorii DNA.

ADVERTISEMENT

Din ancheta desfășurată de către anchetatorii DNA rezultă că George Gavrilă, folosindu-se de poziția sa de la șefia ITM Ilfov și de calitatea sa de ordonator de credite ale acestei instituții, ar fi acceptat mită din partea administratorului unei firme.

Mita, reprezentând 10% din valoare contractului, a fost solicitată pentru ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov să atribuie în mod referențial un contract de lucrări publice. Procurorii explică faptul că mita era destinată șefului instituției și unui membru al comisiei de recepție, Neagu Iulian Răzvan.

ADVERTISEMENT

Conform DNA, în 6 octombrie, 8 noiembrie și 6 decembrie 2021, Neagu și Gavrilă ar fi primit din partea firmei respective sume de bani care reprezentau 7% din cuantumul a trei facturi pe care ITM le-a achitat către respectivul operator economic.

Informațiile inițiale din acest dosar arată faptul că discuțiile legate de atribuirea preferențială a contractului au avut loc între 18 mai și 13 septembrie 2021. De asemenea, valoarea totală a contractului depășește suma de 200.000 lei.

ADVERTISEMENT

“La data de 6 decembrie 2021, Gavrilă George și Neagu Iulian Răzvan au primit cea de-a treia transă din mita convenită, 3000 lei, respectiv 2000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, au mai explicat anchetatorii DNA.

Măști neconforme și mai multe infracțiuni de corupție

DNA a făcut public faptul că Neagu Iulian Răzvan s-a folosit de poziția sa de inspector al ITM Ilfov pentru a primi mită de la doi oameni de afaceri 2.400 de lei și un bax cu cu 2.000 de măști faciale.

ADVERTISEMENT

Această mită a fost dată pentru ca inspectorul să trimită o adresă către Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători din care să rezulte că un transport de aproape două milioane de măști neconforme nu trebuia să treacă prin verificările ITM.

Această adresă ar fi arătat că măștile nu sunt echipamente individuale de protecție. În acest fel, transportul ar fi putut să părăsească Portul Constanța, unde a fost blocat timp de mai multe zile.

Investigațiile procurorilor DNA au dus la identificarea unei alte infracțiuni de corupție în care au fost implicați, de asemenea, șeful ITM Ilfov și administratorul firmei care a primit contractul preferințial.

În data de 2 iulie 2021, Gavrilă i-ar fi cerut administratorului respectivei firme servicii de încărcare și transport a unor deșeuri de pe proprietate unei terțe persoane. Procurorii explică, de asemenea, că serviciile ar fi fost realizate, șase zile mai târziu, pe 8 iulie.

ADVERTISEMENT