News

Doctoriță din Oradea, suspectată că și-a ucis bebelușul. Cadavrul, descoperit după 4 ani

06.09.2019 | 16:19
Doctorita din Oradea suspectata ca sia ucis bebelusul Cadavrul descoperit dupa 4 ani

O doctoriță din Oradea este suspectată că și-a ucis bebelușul. Medicul rezident al Secției de Chirurgie a Spitalului judeţean a ajuns în atenţia procurorilor după ce cadavrul bebeluşului pe care l-a născut în secret în urmă cu 4 ani a fost descoperit săptămâna trecută îngropat în curtea unei case din comuna bihoreană Auşeu. Doctoriţa, pe numele ei Nadia Lupo este rezidentă în anul 5 în cadrul secţiei Chirurgie I.

Doctoriță din Oradea, suspectată că și-a ucis bebelușul

Tânăra a născut la sfârşitul anului 2015, la Maternitatea Oradea un copil sănătos, care a fost luat în evidenţă şi pe numele căruia a fost eliberat un certificat de naştere. Cu toate acestea, femeia nu şi-a anunţat deloc rudele şi nici colegii de serviciu că a născut. Întâmplarea a fost descoperită în august 2019, atunci când femeia s-a căsătorit cu un medic kinetoterapeut. Cei doi au mers la Serviciul de Evidenţă al Populaţiei pentru ca femeia să-și schimbe cartea de identitate odată cu noul nume.

Funcţionarii publici i-au solicitat Nadiei Lupo o copie a certificatului de naştere pentru copil. A fost momentul în care femeia a început să nege că ar fi fost mămică și a pretins că totul este o eroare uriașă în sistemul informatic. Totuși, în  urma verificărilor a reieşit că doctoriţa nu spunea adevărul. Conform obligaţiei legale, angajaţii de la Evidenţa Populaţiei au sesizat Poliţia, care a început o anchetă în acest caz.

Doctoriță din Oradea, suspectată că și-a ucis bebelușul. Nadia Lupo
Nadia Lupo este medi rezident la Spitalul din Oradea. Sursa foto – facebook

Cadavrul, descoperit după 4 ani

Oamenii legii au demarat o întreagă anchetă care a arătat că datele din sistemul informatic sunt reale şi că bebeluşul născut de doctoriţă a murit. După ce au audiat-o, polițiștii au mers în curtea casei din Auşeu, una care aparţine părinţilor doctoriţei, unde a şi fost găsit cadavrul copilului, îngropat în apropierea casei. Culmea, deși existau o mulțime de suspiciuni asupra femeii, aceasta a continuat să profeseze până la începutul lunii septembrie, când a plecat în concediu.

„Se fac cercetări pentru omor, însă nu există suspect în cauză deocamdată. Cadavrul copilului a fost dus, pentru necropsie, la Serviciul de Medicină Legală Bihor, pentru a se determina vârsta şi circumstanţele în care a murit“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. S-au verificat și condicile de prezenţă din perioada în care a născut femeia, descoperindu-se că aceasta apărea ca fiind în spital în perioada în care, de fapt, era la Maternitate, ca să nască.  “Doamna a fost întrebată despre acele însemnări false şi a recunoscut că s-a semnat în urmă, în ziua în care s-a întors la serviciu. Oricum, din discuţiile pe care le-am avut acum, când am analizat cele întâmplate, nici unul dintre colegii ei nu a ştiut că a fost gravidă ori că a născut”, a explicat managerul Spitalului clinic judeţean Oradea, Gheorghe Carp.

 

 

Tags: