News

Doctorițele acuzate în cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate. Decizia luată de Curtea de Apel e definitivă. Update

Cele două doctorițe arestate în cazul morților suspecte din secția ATI a Spitalului Pantelimon au fost eliberate. Instanța s-a pronunțat marți.
20.08.2024 | 17:12
Doctoritele acuzate in cazul mortilor suspecte de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate Decizia luata de Curtea de Apel e definitiva Update
Doctorițele de la ATI, acuzate de omor, cer eliberarea. Foto: Inquam/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Doctorițele de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon sunt arestate preventiv pentru omor calificat. Acestea cer eliberarea.

UPDATE, ora 17.05. Doctorițele puse sub acuzare în cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate

Din data de 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, se află în arest preventiv.

ADVERTISEMENT

Numele lor apare în dosarul privind decesele suspecte de la secția ATI a spitalului Sf. Pantelimon. Marți, 20 august, Curtea de Apel a judecat contestația depusă de cele două doctorițe împotriva deciziei primei instanțe.

Magistrații le-au admis contestația la măsura arestului preventiv. Astfel, cele două cadre medicale au fost puse în libertate. De notat că decizia instanței este definitivă.

ADVERTISEMENT

”S-a admis contestația inculpaților și s-a dispus punerea în libertate a acestora”, este decizia de marți, 20 august 2024, a Curții de Apel București.

Cadrele medicale cer eliberarea

Cele două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pe data de 8 august. Acestea sunt acuzate de omor calificat și tentativă de omor calificat, respectiv omor calificat, ambele cu premeditare.

ADVERTISEMENT

Curtea de Apel București va examina marți, 20 august, contestația lor în care acestea cer eliberarea din arest. Procurorii susțin că cele două sunt responsabile de moartea unui pacient internat la ATI.

În lunile martie și aprilie, cadrele medicale ar fi redus doza de noradrenalină, substanță cu rol în menținerea tensiunii arteriale, unui pacient care, ulterior, a intrat în stop-cardio respirator.

ADVERTISEMENT

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

Legiștii susțin că pacientul a murit din cauza scăderii noradrenalinei

Medicii legiști susțin că pacientul în cauză a murit, cu o probabilitate de 99%, din cauza scăderii noradrenalinei. Consiliul superior de medicină legală a făcut câteva precizări în ceea ce privește procesul prin care s-a ajuns la această concluzie.

Aceștia au specificat că în urma expertizei medico-legale, ajutați de toate documentele medicale ale victimei, au concluzionat faptul că scăderea dozei de noradrenalină este motivul pentru care pacientul nu a mai supraviețuit.

„Probabilitatea ca decesul să se fi produs datorită stării alterate a pacientului, în cazul în care suportul vasopresor ar fi fost menţinut, se poate estima împărţind numărul de ore în care a fost privat de suport vasopresor la numărul total de ore în care ar fi necesitat acest suport, calcul care duce la o probabilitate de circa 0,4%.

Prin urmare, probabilitatea ca decesul să se fi produs în momentul la care s-a produs, datorită scăderii dozei de noradrenalină este de peste 99%, chiar dacă ar fi să luăm în considerare o agravare progresivă a stării pacientului în cursul spitalizării pe secţia de ATI”, au explicat legiștii.

ADVERTISEMENT
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a...
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit un şoc: „Nebunesc! Nu am mai văzut aşa ceva vreodată”
Scandal pe rochia de mireasă. Iulia Albu îi răspunde fostului soț: „Am fost...
Scandal pe rochia de mireasă. Iulia Albu îi răspunde fostului soț: „Am fost informată că a aruncat-o”. Exclusiv
Lună Plină pe axa Fecioară-Pești! Camelia Pătrășcanu explică efectele fenomenului astrologic
Lună Plină pe axa Fecioară-Pești! Camelia Pătrășcanu explică efectele fenomenului astrologic
Sondaj: Mircea Geoană conduce cursa pentru prezidenţiale, va intra în marea finală cu...
Sondaj: Mircea Geoană conduce cursa pentru prezidenţiale, va intra în marea finală cu Marcel Ciolacu. Nicolae Ciucă e în cădere liberă
De ce școlile nu pot interzice elevilor utilizarea telefoanelor mobile și în pauze....
De ce școlile nu pot interzice elevilor utilizarea telefoanelor mobile și în pauze. „Restricțiile drepturilor fundamentale nu se fac după ureche”
Motivele pentru care surpriza U Cluj domină Superliga. Ardelenii visează la titlul pe...
Motivele pentru care surpriza U Cluj domină Superliga. Ardelenii visează la titlul pe care nu l-au câștigat niciodată
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de...
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de nimic și după recalculare: "Sunt singurul general cu un asemenea venit"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Fostul „socru” al Prințesei Diana, acuzat de viol. Mohamed Al Fayed ar fi...
Fostul „socru” al Prințesei Diana, acuzat de viol. Mohamed Al Fayed ar fi abuzat peste 20 de femei
Florin Dumitrescu, postat de soție în ipostaze dubioase pe internet. A vrut să...
Florin Dumitrescu, postat de soție în ipostaze dubioase pe internet. A vrut să se răzbune pe el și să-l facă de rușine în fața fanilor
Cristina Joia de la Visuri la cheie vorbește despre atacul de la supermarket:...
Cristina Joia de la Visuri la cheie vorbește despre atacul de la supermarket: “Nu mai știu nici numele agresoarei”. Interviu exclusiv
Revista Taifasuri 1.002! Polițistul mafiot și… fotbalist Andrei Mateiu! Editorial Fuego. Secrete de...
Revista Taifasuri 1.002! Polițistul mafiot și… fotbalist Andrei Mateiu! Editorial Fuego. Secrete de vedete, rețete, horoscop, matrimoniale!
Trenurile București-Oltenița, suspendate de ANPC. Circulația s-a reluat parțial pe ambele sensuri de...
Trenurile București-Oltenița, suspendate de ANPC. Circulația s-a reluat parțial pe ambele sensuri de mers. Update
Cum își câștigă pâinea Florian Coldea în perioada în care se află sub...
Cum își câștigă pâinea Florian Coldea în perioada în care se află sub control judiciar. Ce taxă se achită pentru o sesiune online cu generalul SRI
Aceste tichete se majorează din octombrie 2024. Sumele în plus vor intra direct...
Aceste tichete se majorează din octombrie 2024. Sumele în plus vor intra direct pe card
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus...
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Volodimir Zelenski anunță un plan de victorie „pe deplin pregătit” pentru Ucraina
Volodimir Zelenski anunță un plan de victorie „pe deplin pregătit” pentru Ucraina
Şoferul lovit mortal de tramvai în Bucureşti lucrează la SPP şi este soţul...
Şoferul lovit mortal de tramvai în Bucureşti lucrează la SPP şi este soţul femeii stropite cu benzină în Parlament
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care...
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Rețeta veche de pilaf, din 1949, de care nu te vei mai sătura....
Rețeta veche de pilaf, din 1949, de care nu te vei mai sătura. Un ingredient face diferența! E super gustos și o să mănânci pe nerăsuflate