Doctorul care a fost alături de Diego Maradona timp de 33 de ani, în cele mai dificile clipe ale vieții fostului mare fotbalist, a ieșit la atac. Alfredo Cahe consideră că locația în care s-a recuperat „El Pibe d’Oro” nu a fost potrivită.
Pe 2 noiembrie, Maradona a fost internat într-un spital din La Plata, pentru că suferea de anemie și deshidratare. Analizele din acel moment au relevat prezența unui cheag format la nivelul suprafeței creierului, denumit hematom subdural.
Acesta a fost și motivul pentru care Maradona a fost transferat la o clinică privată din Olivos, aproape de Buenos Aires, acolo unde a fost operat cu succes pe 3 noiembrie. Opt zile mai târziu, fostul campion mondial din 1986 a fost externat.
Alfredo Cahe, doctorul lui Maradona: „Nu efectuezi o operație pe creier fără o analiză pertinentă”
„Sunt şocat! Am avut suişuri şi coborâşuri în cei 33 de ani de colaborare şi el a murit într-un fel ciudat. Diego ar fi trebuit să stea nu numai în acea clinică (n.r. Olivos, unde a fost operat) ci şi într-un loc internat, care să beneficieze de condiţii diferite.
Când l-am dus în Cuba, toata lumea a protestat, dar el s-a făcut foarte bine acolo. Nu am ştiut niciodată că este o urgenţă de a-l opera. Am mai multe îndoieli decât afirmaţii. Prima întrebare este de ce a fost dus în acel loc pentru a fi refăcut.
Nu ştiu dacă a fost o casă sau doar un loc de weekend, locul în care el îşi revenea după operaţie. Nu efectuezi o operaţie pe creier fără o analiză pertinentă”, a spus Alfredo Cahe, citat de Telefe.
-
Un campion olimpic, implicat în asaltul asupra Capitoliului! S-a predat la FBI și riscă o pedeapsă uriaşă
-
Pep Guardiola împlinește 50 de ani. Suma fabuloasă investită în transferuri de când este manager
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Maradona a decetat la 60 de ani. Pe 3 noiembrie a suferit o intervenție chirurgicală pe creier
Un stop cardio-respirator a pus capăt zilelelor lui Diego Armando Maradona, cel care, pe 30 octombrie, împlinise vârsta de 60 de ani. În momentul decesului, fostul mare jucător era în locuința din Tigre, acolo unde încerca să își revină după ce fusese operat pe creier.
Mai mulți medici s-au deplasat de urgență la locuința lui Maradona, dar fostul star de la Napoli sau Barcelona a fost imposibil de salvat.
În fotbal, Diego Maradona a activat ultima dată la Gimnasia, acolo unde fusese numit antrenor pe 6 septembrie 2019. Cu el pe bancă, clubul din La Plata a înregistrat opt victorii, cinci rezultate de egalitate și opt eșecuri.