News

Doctorul Musta trage un semnal de alarmă fără precedent: „Riscăm să pățim ca Italia! Numărul de cazuri a crescut alarmant”

29.06.2020 | 16:23
Doctorul Musta trage un semnal de alarma fara precedent Riscam sa patim ca Italia Numarul de cazuri a crescut alarmant
ADVERTISEMENT

Doctorul timișorean Virgil Musta crede că România riscă să ajungă ca și Italia, în situația din urmă cu câteva luni, pentru că oamenii nu mai respectă nicio regulă de distanțare socială.

Musta a tratat un număr record de oameni la Timișoara, reușind să vindece peste 400, însă este pesimist atunci când vine vorba de șansele ca România să se vindece definitiv de Covid-19.

ADVERTISEMENT

Cunoscutul medic i-a avertizat pe români să se spele în continuare pe mâini, să poarte măști de protecție și să păstreze distanța socială, în caz contrar țara noastră riscă cel mai negru scenariu.

Medicul Musta se teme că România poate ajunge ca Italia în cazul pandemiei de coronavirus

„Vrem la mare, dar trebuie să respectăm reguli. Numărul de cazuri a crescut, ne așteptam la asta, unde au fost măsuri de relaxare au crescut numărul de cazuri.

ADVERTISEMENT

Sunt zone unde se depășește capacitatea spitalului din zonă. Brașovul, Bucureștiul e aproape plin, Suceava. Apar focare noi, dacă nu se izolează rapid riscă să se extindă în toată țara.

Am tras semnal de alarmă, virusul există în continuare, el așteaptă greșeala, așteaptă să greșim. Sper să nu dăm cu piciorul la ce am făcut trei luni, e posibil să revină pandemia cu depășirea sistemului nostru de sănătate.

ADVERTISEMENT

Riscăm să pățim ce au pățit italienii. Nu contează că e valul 1 sau 2, dar există riscul acesta să avem al doilea val.

Nu cred că ar fi o problemă, dacă noi am respecta regulile, trei reguli simple. Igiena, masca și distanțarea, astfel nu ar trebui să ne temem de nimic.

ADVERTISEMENT

Numărul de cazuri a crescut alarmant. E o lipsă de responsabilitate și solidaritate. Dacă eu sunt tânăr și consider că nu am factori de risc să evoluez sever nu îmi pasa de ceilalți dacă îi îmbolnăvesc.

Țara noastră va primi rating rău, va fi considerată țară roșie, oriunde mergem nu vom fi primiți. Nimănui nu-i convine să meargă în concediu să stea 14 zile izolat.

Riscăm să îmbolnăvim oamenii dragi din jurul nostru. Trebuie să fim mai prudenți, mai responsabili. Riscăm să pățim ca Italia, ca pacienții să nu aibă unde să se infecteze, să nu poată beneficia de Terapie Intensivă, să moară la domiciliu sau pe străzi. Sau să fie drame colective în comunitate.

E important să ajungem la normalitate, economia să meargă în continuare, să ne simțim bine. Dar acest lucru nu se poate face fără să respectăm reguli. Și eu mi-aș dori să nu stau 24 de ore în spital această vară, ca cei din jurul meu să beneficieze de tot ce își doresc. Dar e o normalitate altfel decât ne-am obișnuit”, a declarat Musta.

210 persoane sunt infectate în acest moment la secția ATI în spitalele din România, deși în urmă cu o lună erau puțin peste 180. România are, în total, 3000 de paturi ATI dotate corespunzător în caz de complicare a situației.

ADVERTISEMENT