Simona Halep (32 de ani) încearcă să revină în circuitul WTA, după suspendarea pentru dopaj. Astăzi se împlinesc doi ani de la începutul coșmarului pentru fostul număr 1 mondial.
Pe 29 august 2022, Simona Halep, locul 7 WTA la acel moment, a fost eliminată surprinzător în turul inaugural de la US Open de ucraineanca Daria Snigur. Înfrângerea Simonei s-a conturat după o oră și 40 de minute de joc, cu scorul de 2-6, 6-0, 4-6. Șocul a fost imens, adversara Simonei avea doar 20 de ani, se afla pe locul 124 mondial și urcase din calificări pe tabloul principal.
Dezamăgirea a fost imensă pentru Simona Halep, care venea după un titlu WTA 1.000 obținut la Toronto, și era considerată printre favoritele la câștigarea trofeului. Nimic nu prevestea însă cutremurul care urma să zguduie, pur și simpu, cariera dublei campioane de Grand Șlem.
După ridicarea suspendării, 5 martie 2024, Simona Halep a jucat doar două meciuri. Primul, cu Paula Badosa, pe 19 martie 2024, pierdut scor 6-1, 4-6, 3-6, în turul 1 de la Miami Open 2024.
Cel de-al doilea pe 15 mai 2024, cu McCartney Kessler, în turul 1 de la Trofeul Clarins (Paris). Simona Halep s-a retras în setul 2, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri acute la genunchiul stâng.
De atunci, campioana caută să se vindece pentru a reveni pe terenul de joc. Pe 9 august 2024, Simona Halep a anunțat pe instagram că a făcut o deplasare benefică în Italia: ”Un mic update pentru susținătorii mei: în primul rând vă mulțumesc pentru toate mesajele frumoase!!! Am fost în Italia la recomandarea domnului Dobre pentru a încerca să rezolv cu accidentarea. A fost o deplasare benefică și mă bucur tare mult să îl am alături pe domnul Dobre. Sper să revin pe teren în curând”.
În ceea ce o privește pe Daria Snigur, 22 de ani, victoria reputată împotriva Simonei Halep la US Open 2022 a rămas apogeul carierei sale. Jucătoarea din Ucraina, născută la Kiev, a fost eliminată în turul 2 de la Flushing Meadows de Rebecca Marino, 3-6, 6-7.
Daria Snigur nu reușit în cei doi ani scurși de la marea sa victorie împotriva Simonei Halep să realizeze vreo performanță notabilă în circuitul WTA. Anul acesta, la US Open a fost eliminată în calificări de Priscilla Hon, 6-1, 6-0.
Daria Snigur, considerată una dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare din Ucraina, este clasată pe locul 125 mondial, cu unul mai jos decât a fost în momentul confruntării cu Simona Halep.
A fost o victorie neașteptată pentru că Simona este o mare jucătoare de tenis. Nu mi-am putut imagina că pot juca așa cum am făcut-o. Este cel mai bun meci al carierei mele!” – Daria Snigur, pentru Eurosport
De atunci, Daria Snigur a mai obținut o singură victorie împotriva unei jucătoare de top, 6-4, 6-3 cu Beatriz Haddad Maia, în turul 1 de la Nottingham. În rest, Snigur adună mai multe puncte din turneele ITF, competiții de rang secund în tenis. În această perioadă, Singur a jucat șase finale ITF din care a câștigat patru.
După confruntarea cu Simona Halep, Daria Snigur s-a mai întâlnit, în turneele ITF jucate în 2023, cu două jucătoare din România, pe care le-a învins: Andreea Mitu (7-5, 6-4, 7-5) și Arina Vasilescu (6-2, 7-6). Daria Snigur a participat și la turneul Transylvania Open 2023, unde a ajuns în sferturile de finală.