Octavian și Armando au fost dați dispăruți marți, după ce au plecat să adune lemne. Aceștia nu s-au mai întors acasă, astfel că rudele au apelat la autorități pentru a-i găsi. În acest sens, a fost trimis și un mesaj RO-Alert.
Povestea celor doi băieței de 11 ani din Alțâna, Octavian și Armando, are un final fericit, după ce marți au fost dați dispăruți. Imediat ce autoritățile au fost anunțate, s-a format o întreagă echipă pentru găsirea celor doi.
„La nivelul I.P.J. Sibiu este în desfăşurare o amplă acţiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă de 11 ani, din localitatea Alţâna, judeţul Sibiu. Astăzi, în jurul orei 16.30, Iacob Octavian Marius şi Etves Armando Alin au plecat după lemne în extravilanul localităţii de domiciliu, fără a mai reveni acasă”, a transmis IPJ Sibiu.
S-au mobilizat polițiști de ordine publică, de investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și o echipă canină, sprijiniți de cadre ISU Sibiu și alți voluntari.
Astfel, cei doi copii au fost găsiți pe câmp, aproape de troița din comuna Șelimbăr, la aproximativ 50 de kilometri de casă. De asemenea, aceștia au fost preluați de cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
„Cu puțin timp în urmă, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în zona La Troiță. Din primele verificări efectuate a rezultat că cei doi minori nu au fost victime ale vreunei infracțiuni. Aceștia au fost preluați de către reprezentanții DGASPC Sibiu”, au informat reprezentanții IPJ Sibiu.
Aminim că doi băieți, de 8 și 9 ani din Dâmbivița, au dispărut de acasă în decursul zilei de luni, 28 aprilie. Nu s-a mai știut nimic de Marian și Nicolas pentru câteva ore bune, însă polițiștii au reușit să-i aducă la locuințe lor, nevătămați.
„Minorii dispăruți în Cojasca au fost găsiți în siguranță cu ajutorul cetățenilor și al Poliției. La data de 28 aprilie, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a utilizării aplicației RO-ALERT, dar și cu sprijinul cetățenilor, minorii Nastasia Marian Daniel, în vârstă de 9 ani, și Ghiță Nicolas, în vârstă de 8 ani, ambii din localitatea Cojasca, au fost identificați pe raza aceleiași comune. Din declarațiile acestora a reieșit că nu au fost victimele niciunei infracțiuni”, au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița.