News

Doi copii de 12 și 13 ani au vrut să spargă o bancă, chiar de Paște. Ce plan au avut

04.05.2021 | 16:22
Doi copii de 12 si 13 ani au vrut sa sparga o banca chiar de Paste Ce plan au avut
ADVERTISEMENT

În prima zi de Paște, doi copii de 12 și 13 ani din județul Tulcea au vrut să spargă o bancă în localitatea Isaccea. Aceștia au avut un plan foarte bine pus la punct.

Duminică, 2 mai, agenții din cadrul Poliției Orașului Isaccea au fost sesizați cu privire la distrugerea unor geamuri de la o agenţie bancară situată pe strada 1 Decembrie din localitate.

ADVERTISEMENT

Din primele verificări, care au avut la bază urmărirea înregistrărilor de pe camerele video din zonă, a reieșit faptul că spărgătorii de bancă erau doi minori.

Doi copii de 12 și 13 ani, suspectați că au încercat să spargă o bancă. Ce plan au avut

Scene rar întâlnite petrecute la o unitate bancară din județul Tulcea. Doi copii de 12, respectiv 13 ani, au încercat să dea o spargere ca în filme. Au reușit să intre în bancă și să oprească sistemul de supraveghere.

ADVERTISEMENT

Spre ghinionul minorilor, întreaga desfășurare a evenimentelor a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale băncii, iar copiii au fost identificați imediat. Ulterior, au fost duși la audieri, împreună cu părinții lor.

În această speță, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

ADVERTISEMENT

Ce plan au pus la punct cei doi copii din Tulcea

Probabil inspirați din filmele de acțiune, cei doi minori din Isaccea au avut un plan bine pus la punct pentru a intra în sediul băncii.

În primă fază, aceştia ar fi spart geamul de la uşa de la intrare şi un alt geam lateral, apoi ar fi scos din funcţiune sistemul de supraveghere video, cu scopul de a sustrage bani de la respectiva agenţie bancară.

ADVERTISEMENT

”Din primele verificări a reieșit că doi minori, de 12 și 13 ani, din Isaccea, ar fi spart geamul de la ușa de la intrare și un alt geam lateral și ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video, cu scopul de a sustrage bani de la respectiva agenție bancară”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs fapta, potrivit Realitatea de Tulcea.

ADVERTISEMENT