News

Doi copii în pericol de înec în Venus! Minorii sunt căutaţi de o ambarcaţiune şi de elicopterul SMURD

30.08.2020 | 13:29
Doi copii in pericol de inec in Venus Minorii sunt cautati de o ambarcatiune si de elicopterul SMURD
ADVERTISEMENT

Intervenție de urgență pe litoralul Mării Negre, acolo unde doi copii sunt în pericol de înec în stațiunea Venus! Aceștia sunt căutaţi de o ambarcaţiune şi de elicopterul SMURD, misiunea fiind îngreunată de valurile mari.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină  pentru salvarea a doi copii aflaţi în pericol de înec, în dreptul hotelului Turcoaz.

ADVERTISEMENT

În zona respectivă s-au deplasat o ambarcaţiune TARGA din Portul Mangalia, o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD care survolează zona.

Doi copii în pericol de înec în Venus!

“Misiunea este îngreunată de valurile mari. Sunt multe apeluri pe 112 pentru persoane în pericol de înec”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

ADVERTISEMENT

Din păcate nu este o zi tocmai calmă pe litoral. Marea este agitată, bate vântul, sunt valuri mari şi curenţi puternici. Acesta este și motivul pentru care absolut toate echipajele disponibile ale ISU, Gărzii de Costă şi Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) sunt angrenate în misiuni de căutare şi salvare a persoanelor dispărute în mare sau în pericol de inec.

Cel puţin şapte intervenţii sunt în derulare, de la Olimp până la Vama Veche. Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că forţele inspectoratului acţionează pe sudul litoralului, de la Vama Veche la Olimp.

ADVERTISEMENT

“În tot sudul litoralului, începând de la Vama Veche până în Olimp, avem toate forţele inspectoratului (terestre patru SMURD, şenilate şi pe mare ambarcaţiunea din Portul Mangalia şi echipaje de scafandrii) şi aerian (elicopterul) care desfăşoară activităţi de căutare salvare sau acordare prim ajutor medical pentru cel puţin şapte persoane printre care copii, fie dispăruţi în mare, în pericol de înec sau resuscitati pe plajă. În momentul de faţă încă se primesc apeluri pe 112 din zona menţionată”, a declarat Anca Chiriţă.

De asemenea, aceasta a mai precizat că misiunilor respective s-au alăturat cinci echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, nave ale ARSVOM şi Garda de Coastă.

ADVERTISEMENT

“Misiunea este un dinamică, este dificil de acţionat din cauza gradului de agitaţie al mării. Toţi colegii sunt angrenaţi în gestionarea situaţiilor de urgenta apărute”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: