Fotbal international

Doi jucători români în probe la Liverpool! Câștigătoarea Champions League se gândește la viitor

14.12.2019 | 10:23
Doi jucatori romani in probe la Liverpool Castigatoarea Champions League se gandeste la viitor
ADVERTISEMENT

Doi tineri jucători, Cătălin Vulturar și Patrick Gânțe, vor da probe la echipa de juniori a clubului FC Liverpool și ar putea deveni primii români care sunt legitimați la gruparea ”cormoranilor”.

Doi jucători români în probe la Liverpool

Cei doi jucători români au mers în Anglia prin intermediul impresarului Cătălin Sărmașan și vor susține prone de joc la FC Liverpool. Conform sport.ro, ei vor fi testați în acest weekend într-un triunghiular la care vor mai participa echipele Crewe Alexandra și Blackburn Rovers.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul Cătălin Vulturar, în vârstă de 15 ani, este legitimat la formația UTA Arad, liderul din Liga 2. El a debutat la echipa de seniori într-un meci cu Farul Constanța, la 8 decembrie 2018, și a devenit cel mai tânăr debutant din liga secundă la doar 14 ani și nouă luni.

Patrick Gânțe a fost în probe și la AS Roma

Atacantul Patrick Gânțe, și el tot în vârstă de 15 ani, evoluează la echipa CAO Oradea în liga a patra. Puștiul a debutat cu un hattrick la echipa națională U15 a României într-un amical cu Moldova, iar apoi a fost promovat la reprezentativa U16, acolo unde este coleg cu Vulturar.

ADVERTISEMENT

Patrick Gânțe, care măsoară 1,93 metri, a mai fost în această toamnă în probe și la AS Roma. Puștiul orădean a fost dus timp de patru zile de agentul Cătălin Sărmășan la gruparea romană.

”Fotbalul din Anglia mi se potrivește”

”Dacă ar fi să aleg un campionat, cred că fotbalul din Anglia mi se potrivește. Mă antrenez din greu pentru a reuși, pentru a ajunge la o echipă cât mai bună. Dragostea pentru fotbal mi-a fost insuflată de tatăl meu”, declara Gânțe la plecarea în Anglia.

ADVERTISEMENT

Impresarul Cătălin Sărmășan îl mai reprezintă printre alții și pe puștiul Cătălin Cîrjan, care de curând a semnat un contract de profesionist cu Arsenal. Mijlocașul de 16 ani a avut un debut de senzație la londonezi, reușind trei pase decisive în meciul cu Aston Villa de la categoria Under 18.

Liverpool, parcurs pefect în Premier League

Liverpool are un program infernal în luna decembrie. ”Cormoranii” au de jucat la 17 decembrie o partidă cu Aston Villa în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei, iar a doua zi vor fi nevoiți să joace în semifinalele Campionatului Mondial al cluburilor.

ADVERTISEMENT

”Cormoranii” au un parcus aproape perfect în Premier League, având un avans de opt puncte față de următoarea clasată, Leicester City, și 14 puncte față de principala rivală, Manchester City. Trupa lui Jurgen Klopp este neînvinsă în cele 16 etape disputate până acum, înregistrând 15 victorii și o remiză.

ADVERTISEMENT
Tags: