Într-un sistem în care magistrații aleg să iasă la pensie foarte devreme, doi judecători din Arad aleg să rămână activi, chiar dacă îndeplinesc toate condițiile pentru a-și lua pensia specială. Magistrații spun că au ales să rămână în sistem din cauza volumului mare de dosare și a deficitului de judecători din România.
Vârsta de pensionare și pensiile speciale ale magistraților este un subiect care arde în prezent în România. Faptul că ies foarte devreme la pensie, cu o sumă mare, le-a adus multe critici celor din sistem. Cu toate acestea, doi judecătorii din Arad refuză practic pensia specială pentru a rămâne activi, chiar dacă au peste 65 de ani.
Printre aceștia se află și Petru Popescu, judecător la Tribunalul Arad, care a cerut explicit reîncadrarea în funcție pentru încă un an. Consiliul Superior al Magistraturii i-a aprobat cererea, iar avizul este valabil de la 16 septembrie 2025. Judecătorul Petru Popescu a transmis, prin intermediul Tribunalului Arad, că alegerea de a rămâne în sistem este motivată de factori personali și profesionali.
”Decizia de a rămâne în sistem s-a datorat unor motive personale și profesionale, fiind un amestec între chemare profesională, satisfacție profesională și echilibru emoțional. Activitatea profesională aduce rutină, contact social și mintea activă”, a transmis judecătorul, prin intermediul Biroului de presă al Tribunalului Arad, citat de Agerpres.
Potrivit datelor transmise de instanță, în județul Arad profesează în prezent 13 judecători care îndeplinesc condițiile de pensionare, însă doar doi au ales să rămână în funcție. Unul activează în cadrul Tribunalului Arad, iar celălalt la Judecătoria Arad.
În ambele cazuri, venitul salarial nu depășește cuantumul pensiei, ceea ce înseamnă că judecătorii nu rămân în funcție pentru salariu. Situația este cu atât mai lăudabilă ținând cont că vârsta medie de pensionare a judecătorilor din Arad a scăzut în ultimii 10 ani de la 62 la 53,5 ani.
Volumul de muncă al instanțelor arădene a crescut constant. Dacă în 2015 s-au înregistrat 32.269 de cauze noi, în 2022 numărul a urcat la 39.467, iar în 2024 s-a atins un record de 53.685 de cauze noi. Conform datelor oficiale, în județul Arad există 82 de posturi de judecător, dintre care 7 sunt vacante.