Trei incendii au izbucnit în dimineața zilei de sâmbătă, 4 ianuarie, în localități din Covasna. În acest sens, două persoane nu au mai putut fi salvate și au murit printre flăcări.
Trei incendii au izbucnit în dimineața zilei de sâmbătă, pe raza județului Covasna. Din nefericire, în două dintre aceste cazuri, două persoane au murit. Un bărbat de 57 de ani și o bătrână de 87 de ani au fost găsiți fără suflare.
Incidentele au avut loc în localitățile Covasna, Zălan și Sita Buzăului. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului de Urgență „Mihai Viteazul” au intervenit.
Primul incendiu a fost raportat în jurul orei 7.00, în orașul Covasna. Acolo, focul a cuprins o locuință pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Casa ardea în totalitatea la momentul sosirii echipajelor de salvare. Bărbatul de 57 de ani a fost găsit fără suflare.
„La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului 2 Târgu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Covasna și o ambulanță SAJ.
În interiorul casei a fost găsit un bărbat decedat, în vârstă de 57 de ani. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, transmite ISU Covasna.
Al doilea incident a avut loc în localitatea Zălan și a fost anunțat în jurul orei 8.30. La fața locului, s-au prezentat echipajele Detașamentului 1 Sfântu Gheorghe cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.
La această locuință, flăcările au cuprins camera de zi, iar focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. În interiorul casei a fost descoperit cadavrul unei femei de 87 de ani.
„Echipajele Detașamentului 1 Sfântu Gheorghe au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD. Din păcate, în interior a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 87 de ani. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spațiu închis”, se mai arată în comunicatul transmis de ISU Covasna.
Al treilea incendiu a avut loc în localitatea Sita Buzăului și a fost raportat în jurul orei 10.00. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în acest caz. Cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza unui coș necurățat de funingine. Incendiul se manifesta la nivelul tavanului dintre etajul unu al casei și pod, pe o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați.