Nota de plată primită într-un bar din Italia i-a enervat la culme pe doi români. Surprinși de cât i-a costat întreaga consumație, românii au decis să facă scandal. Gestul lor i-a lăsat pe toți fără cuvinte.
Doi români au decis să se relaxeze și să se simtă bine într-un bar din Italia. Au comandat fel de fel de băuturi, însă, când au primit nota de plată, totul a escaladat.
Scandalul a avut loc într-un bar din regiunea Marche, Italia. Sâmbătă seara, după ce au consumat mult alcool, românii au decis să facă scandal, revoltați de nota de plată pe care au primit-o la final.
Cei doi bărbați au trebuit să plătească 30 de euro, însă, au refuzat vehement, susținând că este mult prea mult. În schimb, au preferat să facă scandal. Gestul lor a mers atât de departe, încât, la un moment dat, au tras chiar și două focuri de armă.
Speriați de scandalul creat de români, cei prezenți au alertat polițiștii. Ajunși la fața locului, oamenii legii au reușit să calmeze spiritele, înainte ca cineva să fie rănit.
Patronului barului în care cei doi români au consumat alcool a susținut că aceștia au fost puși pe scandal încă de la început. Potrivit lui Guido Carosi, românii au fost agresivi inclusiv cu personalul, lovindu-l cu o palmă peste față pe unul dintre angajați.
Guido, patronul barului, a presimțit că scandalul va escalada, așa că a decis să îi lase pe români să plece fără să plătească. Chiar dacă nu au mai scos din buzunar cei 30 de euro, asta nu i-a liniștit complet pe români.
”Nota era pentru o comandă făcută în două etape, dar ei au ridicat tonul, susținând că prețul este prea mare. Situația a escaladat rapid, iar unul dintre ei a lovit cu palma un angajat. Pentru a evita un conflict mai mare, le-am permis să plece fără să plătească.”, a spus patronul barului.
După ce au părăsit fără să plătească barul în care au consumat alcool, românii au început să tragă focuri de armă în plină stradă. Pistolul folosit de cei doi erau unul de avertizare, încărcat cu gloanțe oarbe.
Din fericire, oamenii legii au acționat la timp și au împiedicat o eventuală tragedie. Cât despre cei doi români, cel mai probabil nu vor mai fi primiți data viitoare în barul lui Guido Carosi.