Sport

Doi români, marcatori în Juventus – Parma! Italienii, cuceriți: „O capodoperă”. Video

Puștii români au început în forță sezonul din Italia. Stefano Precupanu, Ianis Avrămescu și Daniele Paul au marcat pentru Juventus, Parma și AS Roma.
23.08.2026 | 16:49
Doi romani marcatori in Juventus  Parma Italienii cuceriti O capodopera Video
Românii fac senzație în Italia! Gol de generic pentru Juventus și „dublă” în poarta Bătrânei Doamne
ADVERTISEMENT

Puștii români se fac deja remarcați la startul noului sezon. Doi fotbaliști din țara noastră au strălucit în Italia, în meciul dintre Juventus U18 și Parma U18. Presa din Peninsulă a lăudat evoluția tinerilor români.

Românii fac senzație în Italia! Gol de generic pentru Juventus și „dublă” în poarta Bătrânei Doamne

Stefano Precupanu (17 ani) a fost titular la Juventus în prima etapă a campionatului U18 și a reușit să înscrie un gol în poarta celor de la Parma. Mijlocașul român a marcat cu o execuție extrem de frumoasă. L-a învins pe portarul advers cu un voleu din afara careului.

ADVERTISEMENT

Stefano are dublă cetățenie, română și italiană, și a jucat deja pentru reprezentativele de juniori ale țării noastre. În echipa de start a „Bătrânei Doamne” s-a regăsit și un alt jucător român. Este vorba despre Gabriel Repciuc, care are, la rândul său, dublă cetățenie, dar a evoluat pentru România la nivel de juniori.

„O capodoperă!”. Italienii, impresionați de puștiul român de la Juventus. Un alt tricolor a reușit „dubla”

Ianis Avrămescu a fost eroul celor de la Parma în meciul cu Juventus. Atacantul transferat în 2025 de la Farul Constanța a marcat o „dublă” pentru „cruciați”. Fotbalistul de 17 ani este jucător de bază și la naționala U18 a României.

ADVERTISEMENT

„Stefano Precupanu, fundaș stânga și artist prin natura sa, a impresionat la Vinovo cu o capodoperă. Campionatul Primavera 1 a început ieri, dar pe parcursul turneului va fi greu să găsești goluri mai spectaculoase decât voleul cu piciorul stâng de la 20 de metri care a completat revenirea lui Juventus”, au scris italienii de la MondoPrimavera despre prestația lui Precupanu.

ADVERTISEMENT

Țara noastră are un reprezentant și la AS Roma. Fundașul Daniele Paul a fost titular pentru echipa Primavera a formației din capitala Italiei și a marcat un gol în victoria cu 3-2 obținută împotriva celor de la Monza.

ADVERTISEMENT
Tags: