Suporterii Universității Craiova așteaptă încă o seară magică pe „Ion Oblemenco”. FANATIK a stat de vorbă cu mai mulți fani ai „leilor” în centrul orașului. Sunt fani care au venit din Canada, Anglia, București sau Constanța.
Doi fani, tată și fiu, au venit special de la București pentru a susține Craiova: „Sunt extrem de încântat, avem bilete la tribuna a doua. Mi-am luat un sticker cu Universitatea. O să îl pun pe frigider. Am insistat mult la tata să vin. Mie îmi place mult Ștefan Baiaram și lui îi place Bancu. O să marcheze Assad Al Hamlawi și Bancu, dar cred că se termină 3-0.
Am fost și la bază la antrenament și i-am văzut pe Baiaram, Bancu, Stevanovic, Screciu, Crețu, pe Lung, Isenko și în oraș pe Mogoș. Pe el l-am văzut la restaurant în centru. Le transmit să fie puternici și încrezători. Hai, Știința!”.
Tatăl a fost mai ponderat și a dezvăluit că ar fi trebuit să fie pe stadion la meciul cu Aberdeen: „Câștigăm cu 2-1. Am venit special de la București. Am ratat meciul FCSB-ului ca să ținem cu Știința astăzi. Să sperăm că se califică ambele. În seara asta sărbătorim cu toată lumea și mâine ne întoarcem la București”.
Reporterii FANATIK au întâlnit un alt grup de suporteri entuziaști în Centrul Vechi al orașului. Fanii stabiliți în Montreal au venit de la Mediaș și Constanța pentru a fi martori la calificarea istorică: „Vin de la 7.500 de kilometri, de la Montreal. În vacanță, dar e doua oară în două săptămâni când vin de la Mediaș la Craiova pentru lei. Aștept să le dea gol din primele 5 minute. Nu trebuie să ne apărăm deloc.
Baiaram e o absență foarte mare. Ar fi bine să intre măcar din minutul 70. Dacă nu mai avem de ales. Eu am venit de la Constanța, dar sunt stabilit tot în Canada.
Câștigăm cu 2-1. Marchează Cicâldău și Mora. Încă o dată. Al treilea meci și al treilea gol la rând. Mora e cel mai în formă jucător al Universității Craiova. Să dea Dumnezeu să sărbătorim după meci calificarea în centrul vechi. Ne vedem în grupe!”.
Un alt suporter al Universității Craiova a declarat: „Așteptările noastre sunt să trecem mai departe. Asta e tot ce contează. Sigur publicul va impulsiona echipa. Tot timpul când a fost stadionul plin, Craiova a făcut meciuri senzaționale. Eu cred că vom câștiga. Dumnezeu va fi cu noi în seara asta, va fi alb-albastru! Noi am venit din Anglia, suntem în vacanță, dar mergem la toate meciurile când se poate”.
Andrei, un mic fan al Craiovei, îl regretă pe Alex Mitriță: „Mie îmi place Mitriță, dar a plecat de la Craiova. Mi-ar plăcea să îl văd la meci în seara asta”.
Tatăl și fiul au un nou favorit la Craiova: „Acuma îi place Assad. Sperăm că marchează, dar contează doar să ne calificăm. Noi suntem alături de voi, fiți puternici, fiți lei! Forța, Știința!”.
Un alt fan venit la magazinul mobil din centru a mărturisit: „Bună ziua, mă numesc Stanciu Vasile și sunt suporter al Universității Craiova. Avem așteptări foarte mari în seara asta și suntem cu sufletul alături de ei. Abia așteptăm să mergem la meci. Voi fi cu fiul meu pe stadion.
Ar putea fi o calificare istorică și de-asta m-a și pus să îi cumpăr o eșarfă cu meciul. Cred că o să marcheze Assad Al Hamlawi două goluri. Sperăm să intre în grupe”.
Golgheterul Universității Craiova va lipsi la meciul decisiv: „Baiaram e o pierdere foarte mare și ne pare foarte rău că a suferit acea accidentare și să îl țină cât mai puțin în afara terenului. 2-0 pentru Craiova. Luptați cu inima și cu sufletul alături de noi”.