News

Doi tineri, de 15 și 18 ani, au fost înjunghiați în plină stradă. Polițiștii Capitalei au reținut patru persoane

Doi tineri, de 15 și 18 ani, s-au ales cu răni în urma unei încăierări, ce a avut loc în Sectorul 3 al Capitalei. Patru suspecți au fost reținuți în acest caz
10.02.2025 | 17:36
Doi tineri de 15 si 18 ani au fost injunghiati in plina strada Politistii Capitalei au retinut patru persoane
Doi tineri, dintre care un minor, au fost răniți în urma unei încăierări. Patru indivizi au fost reținuți. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Polițiștii au efectuat percheziții în cazul unui conflict, ce a avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână, în Sectorul 3 al Capitalei. În urma încăierării, doi tineri, dintre care un minor de 15 ani, au fost răniți.

Doi tineri au fost înjunghiați de mai multe persoane

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 februarie, în jurul orei 20.50. Polițiștii Capitalei au fost sesizați cu privire la un conflict violent, în zona Sectorului 3.

ADVERTISEMENT

Mai multe persoane au provocat distrugeri unei mașini care staționa și în care se aflau doi tineri de 15 și 18 ani. Aceștia s-au ales cu răni la nivelul mâinilor în urma unor lovituri de cuțit și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, iar în urma primelor verificări efectuate s-a stabilit faptul că mai multe persoane ar fi provocat distrugeri la nivelul unui autoturism, atât cu un obiect tăietor-înțepător, cât și cu un obiect contondent, care era staționat și în care se aflau patru tineri.

ADVERTISEMENT

Doi tineri, în vârstă de 15, respectiv 18 ani, care se aflau în autoturismul staționat, au suferit leziuni la nivelul unui membru superior, respectiv la nivelul degetelor și au fost transportați la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale suplimentare”, conform Poliției Capitalei.

Autoritățile au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare în București și Ilfov.

ADVERTISEMENT

În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate patru suspecți, care au fost conduși la sediul subunității, în vederea audierii. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

ADVERTISEMENT

Ulterior, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a comunicat faptul că față de cele patru persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

„Față de cele patru persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați în fața magistraților cu propuneri legale”, conform sursei menționate.